Volei feminin: CSM Volei Alba Blaj s-a calificat în semifinalele Cupei CEV

CSM Volei Alba Blaj s-a calificat, marţi seara, în semifinalele Cupei CEV la volei feminin, după ce a învins în deplasare echipa franceză Volero Le Cannet, cu scorul de 3-2 (27-25, 25-16, 22-25, 17-25, 15-12), în manşa secundă a sferturilor de finală, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
Vicecampioana României, care se impusese şi în tur, cu 3-0, a câştigat după două ore şi 25 de minute.
Echipa din Blaj a avut o primă parte bună de meci, a salvat o minge de set în actul inaugural (23-24) şi a tranşat apoi calificarea după ce a câştigat şi al doilea set. A urmat o relaxare, dar jucătoarele pregătite de Stevan Ljubicic s-a mobilizat pe final şi a reuşit să obţină victoria.
Victoria Russu a reuşit 17 puncte pentru formaţia ardeleană, Olga Strantzali a adăugat 15, Ghergana Dimitrova a contribuit cu 12 puncte, iar Nadja Ninkovic cu 10.
De la gazde s-au remarcat Michaela Mlejnkova (23 p), Antonela Guadalupe Fortuna (18) şi Vanja Savic (17).
Meciul a fost arbitrat de spaniolul Alexis Fuentes Barrasa şi de germanul Benedikt Geukes.
În penultimul act, CSM Volei Alba Blaj va întâlni echipa turcă Eczacibaşi Dynavit Istanbul, acasă pe 22 februarie şi pe 1 martie în deplasare.
CSM Volei Alba Blaj a jucat finalele tuturor celor trei competiţii europene intercluburi, Liga Campionilor (2018), Cupa CEV (2019) şi Cupa Challenge (2021), toate pierdute.
Sursa: www.agerpres.ro