Volei feminin: România a reușit calificarea la Campionatul European Under-18

Selecționata României a reușit calificarea la turneul final al Campionatului European de volei feminin Under-18 din 2017, duminică, după ce a terminat pe locul al doilea Grupa E din faza a doua a preliminariilor, găzduită de Sala Olimpia din Ploiești, informează AGERPRES.
Tricolorele au învins fără probleme formația Azerbaidjanului cu scorul de 3-0 (25-4, 25-12, 25-13), în doar 56 de minute. România nu a fost condusă niciodată în acest meci.
Cele mai bune jucătoare ale echipei noastre au fost Alexia Ioana Căruțașu, 19 puncte, Andra Maria Artin, 9 puncte, Adelina Budai-Ungureanu și Antonia Maria Crișan, câte 8 puncte, etc.
În celălalt meci al grupei, Rusia a dispus cu 3-0 de Portugalia.
În clasamentul final, Rusia a ocupat primul loc, cu 8 puncte, urmată de România, 7 puncte, Portugalia, 3 puncte, Azerbaidjan, 0 puncte.
La turneul final, găzduit de Arnhem (Olanda), în perioada 1-9 aprilie, s-au calificat echipele care au câștiga cele opt grupe din faza a doua a preliminariilor, precum și cele mai bune trei formații de pe locul secund, între care se numără și România.