Tag Archives: Preşedintele rus

Vladimir Putin: Lumea a intrat în deceniul ”cel mai periculos” după al Doilea Război Mondial

Lumea a intrat în deceniul său cel mai periculos şi imprevizibil după al Doilea Război Mondial, a estimat joi preşedintele rus Vladimir Putin, care a acuzat Occidentul că urmăreşte să-şi menţină dominaţia asupra planetei, relatează agenţiile AFP şi EFE, preluat de AGERPRES. Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă…
Citeste mai departe

VIDEO Putin proclamă oficial anexarea a patru provincii ucrainene şi cere Kievului să înceteze imediat ostilităţile

Rusia a declarat vineri patru provincii ucrainene (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie) ca fiind parte a teritoriului său, a anunţat într-un discurs preşedintele rus Vladimir Putin, care a semnat împreună cu liderii acelor provincii ''tratatele'' de alipire a lor la Federaţia Rusă şi a cerut Ucrainei ''să înceteze imediat ostilităţile'' şi să revină la masa…
Citeste mai departe

Ucraina: Putin recunoaşte independenţa regiunilor Herson şi Zaporojie

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut independenţa regiunilor ucrainene Herson şi Zaporojie, potrivit unor decrete prezidenţiale publicate joi seară, cu o zi înainte ca Rusia să finalizeze anexarea lor, notează AFP, preluat de AGERPRES. Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru…
Citeste mai departe

Putin îi spune premierului indian că vrea să termine conflictul din Ucraina cât mai curând posibil

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus vineri premierului indian Narendra Modi că va face tot posibilul pentru a termina cât mai repede conflictul din Ucraina, afirmând totodată că înţelege 'îngrijorările' Indiei pe această temă, relatează EFE şi AFP, preluat de AGERPRES. Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră,…
Citeste mai departe