Ziua României a fost organizată, astăzi, de Camera de Comerț, la Expo Milano

Camera de Comerţ şi Industrie a României a organizat, cu ocazia celebrării Zilei Imnului, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului Ziua României în Pavilionul Naţional al României din cadrul Expo Milano.
Potrivit organziatorilor, festivitatea s-a bucurat de participarea unor oficiali guvernamentali, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai corpului diplomatic din România şi Italia.
Cu ocazia manifestării a fost organizat un Forum de afaceri şi investiţii în cadrul căruia, Preşedintele CCIR, dl Mihai Daraban a vorbit despre importanţa relaţiei economice bilaterale între România şi Italia.
Italia este al doilea partener comercial al României din UE şi din lume, iar potrivit estimărilor, investiţiile directe totale ale firmelor italiene în România depăşesc suma de 2,816 miliarde Euro, a precizat Preşedintele CCIR.
Forumul de afaceri şi investiţii a inclus sesiuni de lucru marcate de intervenţiile domnilor Florin Vodiţă, Secretar de Stat pentru Comerţ Exterior în cadrul MECT, Cezar Soare, Secretar de Stat în cadrul MDRAP şi Cătălin Beciu, Secretar de Stat în cadrul MEIMMMA.
,,Acest moment deosebit reconfirmă relaţiile bilaterale excelente dintre România şi Italia, care la nivel economic sunt deosebit de solide, fiind construite pe fondul unor puternice legături culturale și istorice între cele două popoare” a subliniat Preşedintele CCIR.
Oportunități de investiții
,,Pentru mediul de afaceri expozițiile mondiale celebrează inovația, creativitatea, spiritul antreprenorial și colaborarea trans-națională pentru clădirea unui viitor mai stabil și mai prosper. Vreau să îi felicit pe organizatorii italieni pentru succesul acestei expoziții mondiale și să le mulțumesc organizatorilor Pavilionului Național al României pentru modul în care au colaborat cu CCIR pentru a pregăti Ziua României”, a spus Mihai Daraban.
,,Până acum câţiva ani relaţiile între România şi Italia erau excelente, acum însă au devenit naturale, ca între prieteni”, a afirmat şi Florin Vodiţă, Secretar de Stat pentru Comerţ Exterior în cadrul MECT, care a subliniat totodată nevoia unor servicii extinse pentru investitorii italienii care vor să vină în România şi, deopotrivă, pentru cei autohtoni care vor să investească în Italia  - şcoli, one-stop-shops, dar şi incubatoare de afaceri.
Cea mai importantă expoziție internațională
EXPO 2015, eveniment de anvergură mondială organizat în jurul temei principale, a hranei, se desfăşoară pe o durată de 6 luni în perioada 1 mai – 31 octombrie 2015.
România şi-a anunţat oficial participarea la Expo Milano 2015 încă din anul 2011. Prezenţa Românei la acest eveniment va fi sub motto-ul Living with nature – Convieţuind cu natura şi îşi propune să transmită lumii întregi imaginea unei ţări unde tradiţionalul se îmbină cu modernul, care este în armonie cu natura şi care oferă surse de hrană accesibile, sustenabile şi de încredere.
Pavilionul dedicat ţării noastre se bucură de o suprafaţă de 887 metri pătraţi şi este împărţit în două nivele: primul prezintă imaginea de actualitate a varietăţii resurselor naturale, iar cel de al doilea prezintă imaginea tradiţională a gospodăriei româneşti.
Expoziţiile sunt grupate în 8 arii principale precum biodiversitate, cultura şi energia verde, fructe şi legume, cultură şi tradiţie, arta culinară, grădină, casă şi verandă.