A murit actorul Mircea Albulescu (fișă biografică)

Actorul Mircea Albulescu a murit la 8 aprilie 2016, informează AGERPRES.
Mircea Albulescu s-a născut la 4 octombrie 1934 în București și a fost absolvent al Școlii Medii Tehnice de Arhitectură cu diploma de conductor-arhitect (1952).
Și-a început cariera de actor, ca artist amator în echipa de teatru a Ateneului Popular ''Ana Ipătescu'', iar în 1950 a fost angajat la Teatrul Național ca ''artist corp ansamblu'' adică figurație. Doi ani mai târziu, a devenit student al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesorului Aura Buzescu.
A absolvit Institutul în 1956, devenind, în același an, actor al Teatrului Municipal din București, apoi al Teatrului de Comedie (1968-1974) și al Teatrului Național (din 1974 până în 1997, când a ieșit la pensie).
A fost profesor universitar la Academia de Teatru și Film (1985-2005), la catedra de Arta Actorului, secretar de stat la Ministerul Culturii, șef al Departamentului instituții de spectacole și așezăminte culturale (30 dec. 1992 — 4 apr. 1994); Doctor în Arte cu teza ''Teatrul Radiofonic; convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creației''.
Ca profesor la Facultatea de Teatru a îndrumat generații de actori între care Elvira Deatcu, Florin Piersic Jr., Natașa Raab, Adrian Titieni, Irina Movilă, Alexandru Jitea, Cristiana Răduță, Alexandra Velniciuc, Irina Cojar, și mulți alții.
Actorul Mircea Albulescu, în piesa de teatru 'Moștenirea', la Teatrul Național; 4 mai 1989
Actor cu un vast registru repertorial, peste 80 de roluri, dispunând de o voce inconfundabilă și de o dezinvoltură cuceritoare în ceea ce privește mișcarea scenică, a creat roluri de neuitat în sute de spectacole, dintre care amintim: ''Căsuța de la marginea orașului'' (1957), ''A douăsprezecea noapte'' (1958), ''Moartea unui comis voiajor'' (1959), ''Comedia erorilor'' (1963), ''Victimele datoriei'' (1968), ''Danton'' (1974), ''Richard al III-lea'' (1976), ''Cavoul de familie'' (1980), ''Caligula'' (1981), ''Ifigenia'' (1981), ''Despot Vodă'' (1983), ''Jocul ielelor'' (1986), ''Cine are nevoie de teatru'' (1990), ''Cabinierul'' (1991), ''Pescărușul'' (1993), ''De Crăciun după Revoluție'' (1994-1995), ''Profesionistul'' (1995), ''Azilul de noapte'' (1998), ''Numele trandafirului'' (1998), ''O scrisoare pierdută'' (2000), ''Ultima oră'' (2003), ''Nebunia Regelui George'' (2004), ''Sânziana și Pepelea'' (2006), ''Molto, gran' impressione'' (2009), ''Livada de vișini'' (2010), ''Vizita bătrânei doamne'' (2011), ''Revizorul'' (2013).
A jucat în peste 70 de filme, între care: ''Dacii'' (1967), ''Prea mic pentru un război așa de mare'' (1970), ''Mihai Viteazul'' (1971), ''Dincolo de nisipuri'' (1974), ''Actorul și sălbaticii'' (1975), ''Dincolo de pod'' (1976), ''Nea Mărin Miliardar'' (1979), ''Capcana mercenarilor'' (1981), ''Înghițitorul de săbii'' (1982), ''Noi cei din linia întâi'' (1986), ''Anotimpul iubirii'' (1987), ''Dreptatea'' (1989), ''Rămânerea'' (1990), ''Cel mai iubit dintre pământeni'' (1993), ''Ultimul mesager'' (1994), ''Craii de Curtea Veche'' (1995), ''Generalul'' (2005), ''Tinerețe fără tinerețe'' (2006), ''Ana'' (2014). A fost naratorul din filmul ''O legendă vie'' (2008) și a jucat în serialul de televiziune ''Fetele marinarului'' (2009).
În paralel cu activitatea sa de pe scenă, Mircea Albulescu a făcut, timp de 40 de ani, teatru radiofonic, interpretând peste 300 de roluri memorabile. De asemenea, a avut roluri și în piese de teatru difuzate la Televiziunea Română. Tot în cadrul Televiziunii Române, a fost prezentator al emisiunii ''Istoria literaturii române'' realizată de Cornel Mihalache (2004), iar la Pro TV a prezentat emisiunea ''Am întâlnit și români fericiți'' (1997-1998).
Ca scriitor, a fost prezent în presa de specialitate cu cele mai diverse producții literare, de la poezie la eseistică: ''Vizite'' (1985), ''Pajura Singurătății'' (1994), ''Bilete de favoare'' (1996), ''Baraka'' (1999), ''Bazar sentimental'' (2000), ''Fluture în lesă de aur'' (2002), ''Clanțe'' (2005), "Pardon, 80!!!" (2014).
La sfârșitul anului 2009, actorul a fost protagonistul primului CD din colecția "Mari actori români", numit "Fluture în lesă de aur" și care conține recitalul a 26 de texte poetice.
A fost societar de onoare al Teatrului Național ''I.L. Caragiale'' din București (din 2002) și membru al Uniunii Scriitorilor, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, membru al Senatului UNITER (din 2002) și al UCIN.
Actorii Mircea Albulescu și Maia Morgenstern, în spectacolul 'Vizita bătrânei doamne', de Friedrich Durrenmatt, în regia lui Alexander Morfov, la Sala Mare a Teatrului Național din București; 4 mai 1989
Distins cu numeroase premii ATM, ACIN, ale festivalurilor de film de la Costinești, a primit Premiul pentru întreaga activitate artistică din partea Ministerului Culturii și Cultelor (2003), Premiul pentru întreaga activitate, la Gala premiilor UNITER (2005), Premiul ''Aristizza Romanescu'' pentru artele spectacolului din partea Academiei Române (2006), Diploma de onoare și Medalia jubiliară ''Magna cum Laudae'' din partea Senatului Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Premiul de excelență pentru contribuția deosebită adusă la afirmarea filmului românesc conferit de Centrul Național al Cinematografiei, Premiul de Excelență cu prilejul Galei de închidere a celei de-a opta ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2009)
I-au fost conferite Ordinul serviciul Credincios în grad de Comandor în 2000 și Ordinul meritul Cultural în grad de Mare Ofițer în 2004.
În cadrul Galei Festivalului Comediei Românești ''festCO 2010'', desfășurat în mai 2010, Mircea Albulescu a primit Premiul de Excelență pentru întreaga carieră. La 29 octombrie 2010, actorului i-a fost oferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ''I.L. Caragiale'' București.
Din 2011, maestrul Mircea Albulescu are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, alături de alte personalități ale vieții noastre culturale. Totodată este Cetățean de onoare al orașului București.
În decembrie 2014, a fost premiat pentru "profesionalismul și dăruirea cu care slujește teatrul românesc", cu prilejul Galei Premiilor Brâncoveanu, iar în martie 2015 i-a fost acordat Premiul de Excelență cu prilejul celei de-a XV-a ediții a Galei Premiilor Radio România Cultural.
În ianuarie 2013 a fost internat la Spitalul Floreasca, după ce i s-a făcut rău și a căzut pe stradă, la București, fiind ajutat de doi tineri, care au chemat ambulanța. În noiembrie 2014, actorul a fost supus unei intervenții pe cord la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timișoara, după ce a acuzat dureri puternice în zona pieptului.