Acordarea sporului de metrou pentru toţi angajaţii Metrorex a fost abuzivă (Raport)
Acordarea sporului de metrou, care poate ajunge la 40% din salariul de bază, pentru toţi angajaţii din Metrorex a fost abuzivă întrucât nu au fost prevăzute cu claritate condiţiile necesare a fi îndeplinite şi nu s-a ţinut cont de faptul că nu toţi salariaţii lucrează în condiţii deosebite, se arată în Sinteza Raportului privind controlul tematic efectuat la Metrorex.
Potrivit documentului, publicat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), preluat de AGERPRES, sporul de metrou se acordă în cuantum de 20, 27, 34 sau 40% din salariul de bază, corespunzător timpului de lucru efectuat şi categoriei de personal.
Conform informaţiilor prezentate echipei de control de către reprezentanţii Metrorex, de sporul de metrou beneficiază toţi angajaţii indiferent de locul în care îşi desfăşoară activitatea.
"Menţionăm faptul că, în vederea evaluării condiţiilor de microclimat, au fost efectuate evaluări periodice privind determinarea parametrilor necesari încadrării în aceste categorii. Cu toate acestea, nu au fost prezentate documente privind îndeplinirea condiţiilor impuse pentru acordarea sporului de metrou pentru personalul din aparatul central al Metrorex. Având în vedere aceste aspecte, apreciem că acordarea sporului de metrou tuturor salariaţilor societăţii a fost abuzivă întrucât nu au fost prevăzute cu claritate condiţiile necesar a fi îndeplinite şi nu s-a ţinut cont de faptul că nu toţi salariaţii lucrează în condiţii deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase", subliniază Raportul de control.
În context, documentul menţionează că se impune sesizarea Curţii de Conturi a României pentru verificarea acestui aspect şi pentru determinarea duratei şi a posibilului prejudiciu produs prin acordarea pentru toţi salariaţii a sporului de metrou.
Raportat la valoarea totală a salariilor pentru timpul efectiv lucrat, de 270 milioane de lei, valoarea totală a sporurilor acordate conform CCM este de 234,7 milioane de lei, respectiv aproximativ 87%.