Acreditarea doamnei Gabriela Dancău în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Regatul Spaniei
La 22 septembrie a.c., doamna Gabriela Dancău a prezentat Majestății Sale, Regelui Felipe VI, scrisorile de acreditare în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Regatul Spaniei in cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Palatul Regal din Madrid, informează Ambasada României în Regatul Spaniei.
În cadrul audienței oferite de Majestatea Sa, Regele Felipe VI, noului Ambasador al României la Madrid, a fost subliniat stadiul excelent al relațiilor dintre România și Spania, potențialul de dezvoltare în viitor a acestor relații, precum și interesul pentru consolidarea Parteneriatului strategic dintre cele două state.
Înmânare oficială a scrisorilor de acreditare M.S. Regelui Felipe VI