Adrian Curaj: Susțin educația juridică în școli

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a declarat miercuri că susține educația juridică în școli, informează AGERPRES.
Veți găsi în noi un partener ce apreciază inițiativa și inovarea și suntem determinați să facem tot ce ține de noi și, ca să trec dincolo de povești, vreau să vă spun că eu susțin educația juridică în școli", a spus Curaj, la finala concursului de educație juridică între elevii Colegiilor naționale "Gheorghe Șincai" și "Sfântul Sava".
El a arătat că dorește ca 100 de cărți "Educație juridică pentru liceeni" de Cristi Danileț să fie distribuite în școli, prin contribuția sa, iar 50 în comunitățile românești din străinătate prin intermediul Institutului Limbii Române.
"Anul acesta, în pregătirea curriculei pentru clasa a V-a — a VIII-a, am venit cu ceva nou în ceea ce înseamnă a fi și acest a fi înseamnă pas cu pas, începând cu clasa a V-a — cursuri de gândire critică și drepturile copilului, toleranță și educație interculturală, în clasa a VII-a — educație juridică și cetățenie democratică, ce este pe traiectoriul obligatoriu, nu este la alegere, și mai departe educație economică, financiară și antreprenorială", a adăugat Curaj.