Al nouălea turn al bazilicii Sagrada Familia va fi inaugurat în luna decembrie
Al nouălea turn al bazilicii Sagrada Familia din Barcelona, turnul Fecioarei Maria, va fi inaugurat pe 8 decembrie, informează AFP, preluat de AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Structura de 138 de metri va avea în vârf o stea realizată din sticlă şi oţel inoxidabil. Înainte de inaugurarea turnului, steaua cu o greutate de 5,5 tone va fi montată în vârful său, pe 29 noiembrie.
Abia pe 8 decembrie, de sărbătoarea Imaculatei Concepţii (zi liberă în Spania) la ora locală 19:40 (18:40 GMT), turnul va fi luminat pentru prima dată.
Steaua, care a costat 1,5 milioane de euro şi a fost realizată din materiale capabile să reziste razelor soarelui, "va avea în centrul său 12 proiectoare, în fiecare dintre punctele sale, şi astfel va străluci ca o nouă stea pe cerul Barcelonei", a declarat presei Jordi Fauli, arhitectul-şef al bazilicii Sagrada Familia.
În ceea ce priveşte turnul, acesta va fi al doilea cel mai înalt din Sagrada Familia şi al nouălea construit din cele 18 proiectate de arhitectul modernist Antoni Gaudi.
"Rămân apoi celelalte cinci turnuri centrale: cel al lui Iisus Hristos (cel mai înalt, n.red.) şi cele ale celor patru evanghelişti, la care lucrările au început deja", a adăugat arhitectul.
Finalizarea lucrărilor şi finanţarea acestora sunt însă legate de reluarea turismului, întrucât construcţia bazilicii depinde de donaţii, de sponsori şi de biletele vândute vizitatorilor, mult mai puţin numeroşi odată cu pandemia de coronavirus.
Foto: (c) MIRCEA ROSCA / AGERPRES FOTO
Deşi fluxul de turişti s-a reluat, acesta se menţine sub nivelurile de dinainte de pandemie.
"Nu ne vom întoarce la nivelurile din 2019 înainte de sfârşitul lui 2023 sau de începutul lui 2024", susţine Xavier Martinez, directorul general al grupului responsabil de construcţia Sagrada Familia.
Proiectată de arhitectul catalan Antoni Gaudi, Sagrada Familia, cel mai vizitat monument din Barcelona, a fost inclusă în 2005 în Patrimoniul Mondial UNESCO. Construcţia sa, începută în 1882, ar trebui terminată la un secol de la moartea arhitectului, în 2026.
Grupul urmează să se întâlnească la sfârşitul lui 2022 pentru a oferi o nouă estimare a datei de finalizare a lucrărilor la bazilică.