ANAF: Comisia Europeană a închis procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de soluționare a deconturilor de TVA
Comisia Europeană a închis, în data de 15 iulie, procedura deschisă împotriva României pentru cercetarea neregulilor în cazul deconturilor de TVA, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) transmis, miercuri, AGERPRES.
'Vă informăm că la data de 15 iulie 2015, Comisia Europeană (CE) a decis închiderea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor cu privire la practica administrativă de a nu soluționa un număr important de deconturi de TVA într-un termen rezonabil (Cauza 2009/4312)', se menționează în comunicat.
Președintele ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, susține că anunțul Comisiei Europene confirmă eforturile depuse în cadrul reformei ANAF în ce privește întărirea capacității administrative. 'Însă, vreau să subliniez un aspect foarte important: acesta este doar un prim pas în atingerea obiectivului nostru de a reduce drastic perioada de rambursare a TVA. După ce am redus termenele medii de soluționare a deconturilor de TVA cu opțiune de rambursare de la 180 la circa 60 de zile, următorul nostru obiectiv este de a ajunge să rambursăm TVA în maximum 15 zile. Noi suntem pregătiți din punct de vedere administrativ, însă acest lucru poate fi realizat doar cu condiția ca Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de Conturi să modifice cadrul legislativ actual', a precizat Diaconu.
La data de 26 septembrie 2013, Comisia Europeană (CE) a solicitat în mod oficial României să își modifice practicile administrative de rambursare a TVA și respectiv tratamentul fiscal discriminatoriu aplicat veniturilor provenite din muncă ale nerezidenților.
În ceea ce privește rambursarea TVA, în comunicatul CE se nota, la data respectivă, că aproape toate cererile de rambursare a TVA sunt sistematic soluționate cu întârzieri nerezonabile, durând uneori peste 180 de zile.
Executivul comunitar sublinia, în 2013, că această practică nu este conformă cu normele UE în materie de TVA, care prevăd că taxa ar trebui să fie rambursată cu rapiditate, astfel încât să nu creeze o povară administrativă pentru contribuabili. Chiar și în cazul în care statele membre dispun de o anumită marjă de manevră pentru a stabili condițiile de rambursare, contribuabilii români suportă povara TVA pentru o perioadă de timp prea îndelungată, ca urmare a întârzierilor curente.