ANAT: Membrii NET solicită Guvernelor europene suspendarea măsurilor de carantină generală şi a restricţiilor de călătorie

Membrii Reţelei pentru Sectorul Privat European în Turism (NET), din care face parte şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), solicită Guvernelor europene să suspende imediat măsurile de carantină generală şi restricţiile de călătorie, deoarece sunt ineficiente, se menţionează într-un comunicat al ANAT, preluat de AGERPRES.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism subliniază că săptămâna trecută Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC) şi Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) au adoptat liniile directoare pentru testarea COVID-19 şi carantina călătorilor cu avionul, prin care recomandă suspendarea testării sistematice pentru SARS-CoV-2 a călătorilor cu avionul şi recomandă scutirea de la carantină şi/sau testarea SARS-CoV-2 pentru pasagerii care călătoresc pentru o perioadă scurtă de timp (cu întoarcerea preconizată în 72 de ore), având în vedere oportunitatea potenţial redusă de infecţie şi în care contactele cu populaţia locală sunt limitate.
"Membrii NET solicită statelor membre să urmeze orientările ECDC/EASA şi să suspende imediat cerinţele de carantină şi să ridice restricţiile pentru călătorii cu avionul. Membrii NET susţin, de asemenea, utilizarea testelor antigenice, care sunt accesibile şi rapide pentru utilizare înainte de plecare sau de sosirea la destinaţie şi sunt încă eficiente în detectarea cazurilor de răspândire cu risc ridicat. Orientările anterioare ECDC din 29 octombrie 2020 indică faptul că utilizarea testelor rapide de antigen reduce transmiterea ulterioară prin detectarea timpurie a cazurilor extrem de infecţioase, permiţând o urmărire eficientă a contactelor", se precizează în comunicatul ANAT.
Industria turismului are nevoie de o abordare coordonată a restricţiilor de călătorie, iar o trecere la un regim de restricţii proporţionale bazate mai mult pe dovezi ar putea salva sezonul european de turism de iarnă, ale cărui cheltuieli sunt estimate la 80 miliarde de euro, potrivit ANAT.
Preşedintele ANAT, Dumitru Luca, a apreciat că restricţiile autorităţilor trebuie bazate pe dovezi.
"Restricţiile trebuie bazate pe dovezi. Industria turistică a suferit enorm din cauza pandemiei şi considerăm că orice măsură ineficientă, adoptată doar de dragul de a fi adoptată, aduce prejudicii imense. Atât timp cât se respectă regulile de igienă şi distanţarea socială, nu văd ce probleme pot apărea. Oamenii au nevoie de a-şi petrece undeva vacanţa, la aer, ceea ce implică atât o stare generală mai bună, cât şi sănătate fizică, dar şi psihică. Până în prezent, s-a văzut că industria turismului nu a generat multe infectări nicăieri în lume, din momentul în care au început să fie adoptate măsurile de siguranţă. Economia mondială trebuie să meargă mai departe, iar turismul este o parte importantă a economiei", a afirmat preşedintele ANAT.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism este membră a Asociaţiei Europene a Agenţiilor de Turism şi Touroperatorilor, care, la rândul său, este membră a Reţelei pentru Sectorul Privat European în Turism (NET).
Reţeaua pentru Sectorul Privat European în Turism este o reţea de asociaţii comerciale reprezentative din sectorul privat în turismul european. Scopul NET este de a dezvolta obiective comune pentru industrie şi de a lucra cu factorii de decizie politică şi alţi parteneri pentru a le atinge, în contextul în care turismul este esenţial pentru perspectivele economice ale Europei şi contribuie cu mai mult de 10% din PIB-ul UE, furnizând aproximativ 12 milioane de locuri de muncă, în mare parte în întreprinderile mici şi mijlocii.
Sursa: www.agerpres.ro