VIDEO Anul European al Căilor Ferate/Gări în care nu regreţi dacă ai pierdut trenul: Madrid Atocha
Construită în secolul al XIX-lea sub îndrumarea unui arhitect spaniol care a colaborat cu Gustave Eiffel şi modernizată de-a lungul timpului, actuala gară Atocha din Madrid este o adevărată ''inimă de fier'' ce pulsează în centrul capitalei spaniole. Gara, una dintre cele mai frumoase din Europa, se remarcă printr-o surpriză pentru călători - o imensă ''oază'' interioară -, dar şi prin istoria sa, marcată de atentatele teroriste care au zdruncinat Madridul şi lumea întreagă în urmă cu 17 ani, la 11 martie 2004, informeazã AGERPRES.
Principala gară din capitala Spaniei a fost inaugurată la 9 februarie 1851, dată la care regina Isabela a II-a şi anturajul său au plecat cu trenul pentru prima dată din această staţie feroviară, la acea vreme o construcţie simplă, cu peroane din lemn, denumită Estación del Mediodía, către localitatea Aranjuez, inaugurând astfel a doua linie ferată din Spania.
După ce clădirea a fost în mare parte distrusă într-un incendiu, în 1864, a fost reconstruită în stil Art Nouveau, conform unui proiect al arhitectului spaniol Alberto de Palacio Elissagne - care a colaborat cu renumitul Gustave Eiffel -, dar şi după o concepţie a inginerului francez Henri Saint-James. Acesta din urmă a fost inspirat de noul stil de construcţie a clădirilor, care utiliza din ce în ce mai mult fierul datorită siguranţei sporite, arhitectură pe care o admirase la Expoziţia Universală din Paris din 1867. Gara reconstruită, cu denumirea actuală - Estación de Madrid Atocha -, a fost redeschisă în 1892.
La fel ca multe gări ridicate în secolul al XIX-lea în capitalele europene, Atocha a fost construită într-un stil având la bază fierul forjat, cu spaţii inundate de lumina naturală sub acoperişul gigantic din fier şi sticlă, cu o înălţime de 27 de metri şi o lungime de 157 de metri, ce îi oferă aspect de seră. De altfel, piesa de rezistenţă a gării impozante este interiorul său, unde se află o grădină tropicală, cu mii de plante naturale din sute de specii, inclusiv din America, Asia şi Australia.
Gara a fost modernizată şi extinsă în ultimele decenii, astfel încât clădirea să fie adaptată la vremurile moderne, conform unui proiect al arhitectului spaniol Rafael Moneo, laureat al premiului pentru arhitectură Pritzker Prize în 1996 şi distins cu prestigioasa medalie regală de aur (Royal Gold Medal) din partea Institutului Regal al Arhitecţilor Britanici (RIBA), în 2003.
Foto: (c) Fernando Alvarado / EPA
Construcţia actuală cuprinde, practic, trei gări în una: Puerta de Atocha, al cărei terminal deserveşte trenurile AVE de mare viteză, Atocha-Cercanías, un terminal pentru trenurile de navetişti şi regionale, pe distanţe medii - cu o conexiune directă la reţeaua de metrou - şi vechea gară, scoasă din funcţiune în 1992 şi transformată radical. Vechea clădire a gării, care adăpostea terminalul iniţial, a fost transformată în spaţiu comercial, prevăzut cu magazine, cafenele şi un club, fiind totodată locul în care se află grădina tropicală, ce se întinde pe 4.000 de metri pătraţi. Până în anul 2018, ''jungla'' înconjurată de fier, sticlă şi cărămidă, adăpostea şi broaşte ţestoase în iaz, însă acestea au fost mutate pentru a fi protejate.
Foto: (c) Fernando Alvarado / EPA
Un cilindru de sticlă, cu înălţimea de 11 metri şi diametrul de 9,5 metri, inaugurat în anul 2007 lângă gara Atocha, aminteşte de dimineaţa zilei de 11 martie 2004, când istoria complexului feroviar din capitala Spaniei a fost marcată pentru totdeauna de o serie de violente atacuri teroriste în urma cărora 191 de oameni şi-au pierdut viaţa. Memorialul, inaugurat de fostul rege al Spaniei Juan Carlos şi de regina Sofia, alături de premierul la acea vreme, Jose Luis Rodriguez Zapatero, adăposteşte în spaţiul său interior albastru, translucid, numele victimelor, dar şi mii de mesaje de condoleanţe scrise după atentat şi lăsate în gară de călători.
Foto: (c) CHEMA MOYA / EPA
Spania a adus luna aceasta un omagiu victimelor terorismului la împlinirea a 17 ani de la atacurile jihadiste de la Madrid, cele mai sângeroase din Europa. ''Europenii trebuie să fie uniţi şi solidari în lupta împotriva terorismului, de oriunde ar veni'', a declarat cu această ocazie actualul rege al Spaniei, Felipe al VI-lea, care a prezidat ceremonia care a avut loc în grădinile Palatului Regal din capitala Spaniei.
Mai multe trenuri, inclusiv din gara Atocha, au fost aruncate în aer la 11 martie 2004 în urma exploziilor simultane a unor bombe încărcate în rucsacuri şi plasate în vagoane. Comise de militanţi care susţin că au acţionat în numele reţelei Al-Qaida din cauza participării Spaniei la coaliţia militară care invadase Irakul anul anterior, atentatele s-au soldat cu circa 2.000 de răniţi şi 191 de morţi, printre care s-au numărat 16 români.
***
Anul European al Căilor Ferate 2021 este o iniţiativă propusă de Comisia Europeană în luna martie 2020 şi adoptată de Parlamentul European şi de Consiliu în decembrie acelaşi an, ca parte din eforturile UE de implementare a Pactului verde european, ce va permite economiei blocului să devină durabilă prin realizarea neutralităţii climatice până în 2050.
Foto: (c) Mariscal / EPA
În UE transportul feroviar produce sub 0,5 % din emisiile de gaze cu efect de seră generate de transporturi, reprezentând una dintre cele mai durabile forme de transport de marfă şi de călători. Printre alte beneficii, căile ferate sunt, de asemenea, excepţional de sigure şi conectează oameni şi întreprinderi din întreaga UE prin intermediul reţelei transeuropene de transport (TEN-T). În pofida acestor avantaje, numai aproximativ 7 % dintre călători şi 11 % din volumul de mărfuri circulă pe calea ferată, semnalează Comisia Europeană.
Anul European al Căilor Ferate are drept scop să promoveze transportul feroviar ca mod de transport durabil, inovator şi sigur. "Mobilitatea noastră viitoare trebuie să fie durabilă, sigură, confortabilă şi accesibilă din punct de vedere financiar. Transportul feroviar ne oferă toate acestea şi chiar mai mult! Anul European al Căilor Ferate ne dă posibilitatea de a redescoperi acest mod de transport'', a declarat Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi, citată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Foto: (c) Mariscal / EPA
Pentru această iniţiativă a fost ales 2021 pentru că va fi primul an complet în care normele convenite în cadrul celui de al patrulea pachet feroviar (finalizarea spaţiului feroviar unic european) vor fi puse în aplicare în întreaga UE. De asemenea, 2021 marchează mai multe aniversări importante pentru transportul feroviar: cea de a 20-a aniversare a primului pachet feroviar, cea de a 175-a aniversare a primei legături feroviare dintre două capitale ale UE (Paris-Bruxelles), precum şi 40 ani de TGV (tren de mare viteză) şi 30 ani de ICE (Intercity-Express). Festivalul internaţional de artă EUROPALIA a ales căile ferate ca temă pentru 2021.