Asociaţii ale magistraţilor condamnă atacurile la adresa CCR: Acuzaţiile de partizanat politic sunt ridicole şi demagogice

Patru asociaţii ale magistraţilor condamnă atacurile recente îndreptate împotriva Curţii Constituţionale şi susţin că acuzaţiile de partizanat politic aduse judecătorilor CCR sunt "ridicole şi demagogice", de vreme ce decizia privind neconstituţionalitatea amenzilor aplicate în stare de urgenţă a fost luată în unanimitate, informeazã AGERPRES.
"Asociaţia Magistraţilor din România (AMT), Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) şi Asociaţia Procurorilor din România (APR) condamnă atacurile la adresa Curţii Constituţionale prin care se subminează statul de drept şi democraţia în România. Atacurile recente îndreptate împotriva Curţii Constituţionale, de o gravitate ieşită din comun, venite din partea unor lideri politici, jurnalişti, comentatori ori reprezentanţi ai unor ONG-uri, demonstrează că, la 30 de ani după căderea dictaturii comuniste, reflexele autocratice persistă încă în societatea românească, încălcările Constituţiei fiind scuzate în numele securităţii şi al 'interesului poporului'. Această justificare a fost mereu folosită de autocraţi în timpurile întunecate ale istoriei pentru a acapara tot mai multă putere", susţin asociaţiile magistraţilor într-un comunicat remis luni.
Pe data de 6 mai, CCR a constatat neconstituţionalitatea unor norme cuprinse în OUG 1/1999, pe motiv că acestea nu sunt suficient de clare pentru a permite cetăţenilor să îşi regleze conduita în acord cu legea. Peste 300.000 de amenzi au fost aplicate în baza acestor norme neconstituţionale în perioada stării de urgenţă.
"Imediat după pronunţarea deciziei, Curtea Constituţională a devenit ţinta unor atacuri extrem de agresive şi lipsite de argumente, pornind de la preşedinte şi prim-ministru, continuând apoi cu alţi lideri politici şi nu numai, fapt ce demonstrează că atât de clamatele principii ale statului de drept, pe care aceştia pretind că le respectă şi apără, sunt simple slogane. Vremurile excepţionale sunt cele care îi separă pe cei ce cred în valorile statului de drept, în libertate şi supremaţia legii, de cei ce le folosesc doar pentru imagine ori pentru a acapara tot mai multă putere, în afara controlului democratic", declară asociaţiile profesionale ale magistraţilor.
În opinia celor patru asociaţii, Curtea Constituţională a dat o decizie predictibilă, anticipată de o serie de profesionişti ai dreptului, prin articole sau note de specialitate.
Magistraţii arată că, atunci când statul impune o sancţiune, tot statul trebuie să indice precis, într-o normă legislativă clară, conduita pe care o persoană are voie sau nu are voie să o urmeze, însă articolele declarate neconstituţionale nu cuprindeau o astfel de descriere, ci defineau fără să distingă drept contravenţii orice încălcări ale oricăror măsuri "stabilite în prezenta ordonanţă de urgenţă, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite".
"Conform oricăror standarde interne şi internaţionale, o astfel de normă de incriminare nu putea fi considerată 'clară şi previzibilă', astfel încât aceasta a fost declarată neconstituţională. Curtea a pronunţat decizia în unanimitate, fapt ce pur şi simplu face ridicole şi demagogice acuzaţiile de partizanat politic aduse judecătorilor curţii", afirmă asociaţiile magistraţilor.
Pe de altă parte, magistraţii susţin că declaraţia premierului Ludovic Orban: "Prin această decizie, guvernul, autorităţile se poate spune că aproape sunt împiedicate să apere sănătatea şi viaţa românilor pe durata stării de urgenţă", aminteşte de cea din 2015 a fostul director SRI, George Maior, care a atacat CCR după respingerea legilor "Big Brother".
"Dupa 5 ani în care respectarea regulilor statului de drept ar fi trebuit să fie consolidată, un alt înalt oficial al statului român demonstrează, dimpotrivă, degradarea îngrijorătoare a democraţiei în România. Atacarea Curţii Constituţionale de către premierul României, în aceeaşi retorică folosită de fostul director SRI, demonstrează cât de puţin au progresat liderii politici în a înţelege ce înseamnă statul de drept, democraţia şi respectarea drepturilor omului", spun magistraţii.
Asociaţiile magistraţilor consideră că decizia CCR ar fi trebuit să aibă efectul unui "duş rece" şi arată slăbiciunile autorităţilor.
"Prin decizia pronunţată, Curtea Constituţională pune o oglindă în faţa instituţiilor şi le arată slăbiciunile în a-şi cunoaşte propriile competenţe şi limite. Guvernul, în plină pandemie, adoptă OUG neconstituţională şi eşuează în a stabili sancţiuni legale pentru cei ce nu respectă regulile. Preşedintele legiferează prin decretul de instituire a stării de urgenţă, încălcând atributul exclusiv al Parlamentului. La rândul său, Parlamentul lasă nesancţionată conduita preşedintelui, ratificând în întregime decretul acestuia. Decizia Curţii ar fi trebuit să aibă efectul unui duş rece pentru toate aceste autorităţi din stat, care ar trebui să se preocupe de reinstaurarea echilibrului dintre puteri, pentru binele cetăţenilor", mai spun magistraţii. 
Sursa: www.agerpres.ro