Avocatul Poporului, sesizare din oficiu în legătură cu alte două cazuri de meningită
Avocatul Poporului a extins sesizarea din oficiu în legătură cu alte două cazuri de meningită - la Vaslui şi Botoşani - face demersuri şi monitorizează fenomenul.
"O adolescentă din Vaslui, internată la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, a decedat, în timp ce o altă fată, internată la Spitalul din Botoşani, tot cu diagnosticul de meningită, se află sub tratament. Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi întreprinde deja demersuri în legătură cu decesul, din cauza infecţiei meningococice, a elevei de la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr din Bucureşti", informează un comunicat al Avocatul Poporului transmis, joi, AGERPRES.
Sesizarea în cazul elevei din Bucureşti, anunţată pe 19 aprilie, vizează posibila încălcare a art. 34 şi art. 49 din Constituţia României privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi protecţia copiilor şi a tinerilor.
Ministerul Sănătăţii preciza, miercuri, într-un comunicat de presă, că meningita meningococică se transmite pe cale aeriană doar în urma unui contact apropiat cu persoana bolnavă sau purtătoare. Microorganismul nu supravieţuieşte în mediu, fiind foarte sensibil la variaţiile de temperatură şi la uscăciune.
În România au fost înregistrate doar cazuri izolate, fără legătură între ele. Anual, în ţara noastră sunt diagnosticate câteva zeci de cazuri, dintre care circa 20% se soldează cu decese, se mai arată în comunicatul ministerului.