BERD va oferi consultanță României pentru implementarea reformelor structurale și utilizarea fondurilor europene

România va beneficia de expertiza Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru implementarea reformelor structurale și utilizarea fondurilor europene, odată cu semnarea, marți, a unui acord-cadru între autoritățile de la București și instituția financiară internațională, informează AGERPRES.
Matteo Patrone, director regional BERD pentru România și Bulgaria
Documentul, parafat la București în prezența prim-ministrului, Dacian Cioloș, și a președintelui Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Sir Suma Chakrabarti, are ca obiectiv susținerea României în utilizarea fondurilor alocate de către Uniunea Europeană pentru proiecte menite să stimuleze dezvoltarea economică și socială a țării.
Acordul a fost semnat de către Matteo Patrone, director regional BERD pentru România și Bulgaria, și Emanoil Dascălu, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene (MFE).
'Autoritățile române vor beneficia de expertiza BERD în efortul acestora de utilizare eficientă și efectivă a fondurilor structurale europene, astfel încât să genereze creștere economică. BERD dorește să ofere know-how în dezvoltarea și implementarea proiectelor sustenabile, cu impact asupra transformărilor economice ale țării. Scopul este acela de a consolida capacitatea României de a absorbi fondurile europene, de a progresa în implementarea reformelor structurale, de a maximiza rezultatele investițiilor și a stimula creșterea economică', a menționat Matteo Patrone.
Asistența BERD include sprijin la dezvoltarea strategiilor și a politicilor sectoriale și la implementarea proiectelor prioritare. Împreună cu Banca Europeană de Investiții (BEI) și Banca Mondială (BM), care au semnat acorduri similare, BERD contribuie la consolidarea capacității României de utilizare a fondurilor structurale și de investiții ale UE pentru perioada 2014-2020.
De la începutul activității sale în România, BERD a investit aproximativ 7 miliarde de euro și a mobilizat peste 14 miliarde de euro din alte surse de finanțare.