Bilanț după minivacanța de 1 Mai: aproape 100.000 de turiști și cheltuieli de peste 12,5 milioane de euro
Ploile și frigul de la sfârșitul săptămânii trecute nu au stricat planurile de vacanță ale românilor de 1 Mai. Astfel, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc, aproape 100.000 de persoane și-au făcut bagajele și au plecat de acasă. Cei mai mulți – peste 40 de mii – au ales pensiunile rurale, spune vicepreședintele FPTR, Dragoș Răducan.
Aproximativ 25 de mii turiști au ales litoralul românesc, Mamaia fiind și anul acesta stațiunea preferată. Din cele peste 15 mii de de locuri de cazare puse la dispoziție, peste 14.000 au fost vândute în această perioadă. În Mamaia au ajuns mai ales tinerii dornici de distrație. Printre aceștia, și mulți turiști străini.
Stațiunile montane și cele balneare au fost și ele solicitate în acest weekend prelungit. În schimb, mult mai puțini români s-au orientat spre Delta Dunării. Este vorba despre 1.000 de persoane, în special pescari pasionați și turiști dornici de inedit.
Pe de altă parte, aproximativ 8.000 de români au profitat de zilele libere pentru a merge în străinătate. Cea mai solicitată destinaţie a rămas, ca şi anul trecut, Bulgaria. Dar, numărul românilor care au ales destinațiile externe de 1 Mai a scăzut cu 7% față de anul trecut, mai reiese din datele FPTR.