BNR: Investițiile străine directe au însumat 409 milioane euro, în primele două luni din acest an
Investițiile străine directe au însumat 409 milioane euro, în primele două luni din acest an, în creștere cu 45%, față de aceeași perioadă a anului precedent, se arată în datele publicate pe site-ul Băncii Naționale a României /BNR/.
"Investițiile directe ale nerezidenților în România (date estimate) au însumat 409 milioane euro, din care participațiile la capital (inclusiv profitul net estimat) au înregistrat 358 milioane euro, iar creditele intragrup 51 milioane euro (net)", informează BNR.
Față de nivelul înregistrat la finalul lunii ianuarie, investițiile străine directe au crescut cu 36,78%, în februarie.
Potrivit datelor BNR, balanța de plăți a României a avut un excedent de 285 de milioane de euro, în primele două luni ale acestui an, comparativ cu un deficit de 201 milioane de euro, în aceeași perioadă a anului 2014.
Această evoluție a avut loc pe fondul reducerii deficitului înregistrat de balanța veniturilor primare (cu 248 de milioane de euro), al majorării excedentului balanței bunurilor și serviciilor (cu 102 milioane de euro) și al transformării deficitului balanței veniturilor secundare în excedent.