Boloş: Guvernul a adoptat OUG privind acordarea stimulentului de risc pentru 38.000 de asistenţi sociali
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat că Guvernul a adoptat joi ordonanţa de urgenţă care vizează acordarea unui stimulent de risc pentru personalul centrelor rezidenţiale de îngrijire a persoanelor vârstnice sau cu dizabilităţi, informeazã AGERPRES.
"Guvernul României a avut o măsură similară pentru partea de personal medical implicat în criza coronavirusului. De această dată, Guvernul României a aprobat, pentru o altă categorie importantă de personal, care s-a implicat în sprijinul persoanelor vârstnice - este vorba de 38.000 de asistenţi sociali - care vor beneficia de acest stimulent de risc social, cu o valoare de 1.150 de lei. Un efort de 45 de milioane de lei. Sprijinul acesta, referitor la stimulentul social, se acordă o singură dată, în sumă fixă şi este o formă de recompensare pentru cei care în această perioadă au avut grijă de cei care se află în centrele rezidenţiale, persoanele vârstnice, dar şi persoanele cu dizabilităţi", a arătat ministrul, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.
Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea acordării unui stimulent de risc pentru personalul centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi cu şi fără dizabilităţi, precum şi alte categorii vulnerabile izolate preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă.