Brad Pitt și Marion Cotillard, împreună la Madrid pentru pelicula ‘Allied’

Brad Pitt și Marion Cotillard vor asista marți la Madrid la avanpremiera filmului 'Allied', o dramă romantică de spionaj a cărei acțiune se petrece în timpul celui de-Al II-lea Război Mondial și care este regizată de Robert Zemeckis, relatează EFE, preluat de AGERPRES.
Actorul american, marcat de divorțul său de Angelina Jolie, nu oferă interviuri în acest turneu de promovare a filmului, dar va fi prezent pe covorul roșu la intrarea în sala Cine Callao, din Gran Vía, alături de colega sa de platou.
Vestea divorțului dintre Jolie și Pitt, din septembrie, a suscitat numeroase zvonuri din partea presei tabloide că ruptura ar fi fost provocată de o presupusă aventură a actorului cu actrița Marion Cotillard în timpul filmărilor la 'Allied'.
Zvonurile au luat o asemenea amploare încât însăși Cotillard, însărcinată cu al doilea copil cu soțul ei, actorul-regizor Guillaume Canet, a fost nevoită să le pună capăt printr-o dezmințire postată pe rețeaua de socializare Instagram.
În 'Allied' Pitt îl interpretează pe ofițerul de informații Max Vatan, care în 1942 o cunoaște pe luptătoarea din Rezistență Marianne Beausejour (Cotillard) în timpul unei misiuni la Casablanca. Ambii se vor reîntâlni la Londra, dar relația lor va fi amenințată de războiului. Câteva din scenele peliculei au fost filmate primăvara trecută în Insulele Canare.