Brexit: Turcia nu va adera la UE “în timpul vieții mele”, susține ministrul de finanțe Osborne

Ministrul britanic de finanțe George Osborne a declarat miercuri că Turcia nu va adera la Uniunea Europeană, oficialul de la Londra respingând astfel unul dintre argumentele promotorilor unui Brexit, care prognozează o creștere a migrației în eventualitatea primirii acestui stat în blocul comunitar, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.
"Nu cred că se va întâmpla în timpul vieții mele. Va deveni (Turcia) membru al Uniunii Europene? Nu, nu va deveni", a declarat Osborne, într-un interviu la BBC, cu două săptămâni înaintea referendumului care va decide rămânerea sau ieșirea țării sale din UE, cele două tabere aflându-se aproape la egalitate, conform sondajelor.
Ministrul Osborne a fost întrebat și în legătură cu sprijinul declarat anterior de premierul David Cameron în favoarea aderării Turciei la UE. În 2010, David Cameron afirma că va fi "cel mai puternic avocat" al primirii Turciei în blocul comunitar.
"Turcia a regresat. Există preocupări legate de situația democrației și drepturilor omului în această țară", a susținut Osborne, precizând că "politica guvernului britanic este aceea că Turcia nu ar trebui să se alăture Uniunii Europene astăzi".
Luna trecută, Cameron însuși a respins afirmația promotorilor Brexit-ului conform căreia Turcia va adera în curând la UE, premierul britanic declarând, în glumă, că, în ritmul actual al progreselor de aderare, Turcia nu va fi primită în Uniune mai devreme de anul 3000.
Autoritățile de la Ankara au declarat luna trecută că aderarea la Uniunea Europeană rămâne un obiectiv strategic, iar un acord de liberalizare a regimului de vize pentru cetățenii turci ar trebui să accelereze acest proces.
În același interviu acordat BBC, ministrul de finanțe a insistat că guvernul își menține ținta anuală de migrație netă, de sub 100.000 de persoane, ratată însă cu mult în ultimii ani. În opinia lui Osborne, relansarea economiilor din UE va ajuta la reducerea migrației în Marea Britanie. "Întrucât ambele economii cresc, atât cea europeană, cât și cea britanică, nu vom mai avea această situație de excepție pe care am întâlnit-o în ultimii ani, când pe continentul european au existat economii foarte slabe", a susținut el.