Câteva mii de persoane au adus un ultim omagiu Reginei Ana
Peste 3.000 de persoane au trecut joi, de la primele ore ale dimineții până seara târziu, prin fața sicriului Reginei Ana, adus cu mai bine de 24 de ore înainte de la Castelul Peleș în Sala Tronului din Palatul Regal de pe Calea Victoriei.
Flori și candele au fost depuse în fața Palatului Regal.
Femei, bărbați sau copii, tineri ori vârstnici au așteptat în liniște, la rând, după lăsarea serii chiar dincolo de intrarea în curtea Palatului, pentru a-i aduce un ultim omagiu Reginei, doar ploaia obligându-i în jurul orei 22,00 să intre în Palat.
Îmbrăcați decent, unii în costume naționale, purtând stegulețe regale sau cocarde tricolore, cu toții vizibil emoționați, cei mai mulți s-au închinat în dreptul catafalcului, iar unii dintre ei au îngenunchiat.
Pentru fostul consilier prezidențial Iulian Fota, "Casa Regală a României rămâne un simbol al legăturilor României cu Occidentul", iar Regina Ana "un exemplu de modestie și de dăruire".
"În primul rând am venit să aducem un omagiu Majestății Sale Regina Ana, un exemplu de modestie, de dăruire, de asumare a responsabilităților ce revin unei personalități publice. În același timp, ne luăm 'La revedere!', cu mare părere de rău și tristețe. Casa Regală a României rămâne un simbol al legăturilor României cu Occidentul. Acesta este un lucru pe care multă lume nu-l spune. Valoarea Casei Regale constă tocmai în acest lucru. Acum peste 150 de ani a legat România de Occident și acest lucru se menține. Să sperăm că tot mai multă lume îi va urma Reginei în devotament și în modestia cu care a servit poporul român", a spus Fota.
Rapsodul Grigore Leșe a mărturisit că a scris joi dimineață un material despre Regina Ana.
"Știți de ce? Pentru că tatăl meu a ajuns să-i cunoască pe Regele Mihai și pe Regina Ana. Și am o fotografie extraordinară cu tatăl meu cum dă mâna cu Regele Mihai. Și m-a impresionat extraordinar. Regele a umplut viața lor, a umplut familia noastră de viață", a declarat Leșe.
Artistul a spus că a susținut două concerte "oferite regalității", afirmând că, în opinia sa, "Familia Regală este un simbol pentru România".
"Ce înseamnă Familia Regală? Înseamnă libertate, înseamnă iubire, înseamnă respect, înseamnă credință în Dumnezeu. Se întâmplă lucruri extraordinare. Suntem într-o perioadă a schimbărilor. Doamne, dă să vină și peste România lucruri extraordinare, dătătoare de bine, de frumusețe și de credință. Dumnezeu s-o ierte!", a adăugat artistul.
Și criticul literar Dan Silviu Boerescu s-a închinat la catafalcul Reginei Ana, "o figură luminoasă a istoriei naționale". "Este soția Suveranului, cea care a stat cel mai mult alături de distinsul personaj care este Regele Mihai I, 68 de ani, chiar dacă majoritatea în exil", a spus Boerescu.
La rândul său, o nonagenară, Stela Popescu, venită special "tocmai din Bucovina", s-a declarat "monarhistă, din cap până-n picioare". "Sunt monarhistă încă de copil. Am trăit pe vremea lor. L-am cunoscut pe Carol, l-am prins și pe Ferdinand. Am 90 de ani", a spus ea.
Un alt regalist venit să aducă un ultim omagiu a susținut că Regalitatea este forma de guvernământ care se potrivește cel mai bine spiritului poporului român.
"Am venit cu un gând de pioșenie și de recunoștință față de Majestatea Sa. Dacă ar fi fost lăsați să domnească, în perioada anilor '90, viața noastră ar fi fost alta. Pentru că Regalitatea înseamnă împlinirea poporului român și este forma de guvernământ care se potrivește cel mai bine spiritului poporului nostru", a arătat Vasile Florișteanu.
Marioara Zăgănescu, a spus că vrea să-și ia "rămas bun de la Regina Ana". "Am văzut-o ca o femeie plină de farmec. Ulterior, vizionând anumite interviuri și citind mi-am dat seama că e o femeie inteligentă, discretă, care i-a stat Regelui alături atâți ani... Acest lucru m-a făcut să vin astăzi aici", a adăugat ea.
În prima zi de pelerinaj la catafalcul Reginei Ana au adus un ultim omagiu și ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, și ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Violeta Alexandru.
De asemenea, la Palatul Regal au venit arhiepiscopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Aioanei, Bogdan Gabor, membru CSM, Dorina Rusu, membru CNA, Irene Arsene, directorul Curtea Veche Publishing, omul de teatru Demeter Andras, realizatoarele TV Marilena Rotaru și Andreea Berecleanu, scriitorul și politologul Stelian Tănase.
În curtea Palatului Regal au fost depuse coroane de flori din partea nepoților Reginei, Comitetului Olimpic Român, Doinei Uricariu, ministrului Finanțelor Publice, Anca Dragu, Agenției Spațiale Române, Crucii Roșii Române, Primăriei sectorului 6, a Mișcării pentru Regat și Coroană, Fundației Corneliu Coposu, a Flaviei și Rodicăi Coposu, a Institutului Cultural Român.
De la ora 16,00, la catafalcul Reginei Ana s-au recules Principesa Sofia și Elisabeta Maria Biarneix, fiica acesteia.
Vineri, între orele 8,00 și 22,00, toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal.
Slujba de înmormântare a Reginei Ana este programată pentru sâmbătă, în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.