CETA: Premierul canadian Justin Trudeau se va deplasa la Bruxelles pentru Summitul UE-Canada
Premierul canadian Justin Trudeau se va deplasa la Bruxelles pentru Summitul UE-Canada, care este de așteptat să se desfășoare joi, a anunțat luni seară ministrul canadian al comerțului, Chrystia Freeland, transmite DPA, preluat de AGERPRES.
''Canada este gata să semneze acum (acordul de liber-schimb cu Uniunea Europeană — CETA). Mingea este acum în terenul Europei'', a spus Freeland într-o conferință de presă la Ottawa.
Anterior, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat că summitul prevăzut pentru joi și consacrat semnării acordului de liber-schimb între Uniunea Europeană și Canada (CETA) 'încă este posibil', chiar dacă Belgia s-a declarat pentru moment în imposibilitatea de a aproba documentul.
''Împreună cu premierul Justin Trudeau, credem că summitul de joi încă este posibil. Noi încurajăm toate părțile să găsească o soluție. Încă mai este timp'', a dat asigurări Tusk într-un mesaj pe Twitter, după o convorbire telefonică cu șeful executivului canadian.
Premierul belgian, Charles Michel, anunțase că i-a transmis președintelui Consiliului European că Belgia nu poate semna CETA întrucât regiunea belgiană Valonia își menține obiecțiile cu privire la acest tratat. 'I-am spus oficial lui Tusk că nu am ajuns la o înțelegere (...) Ni s-a cerut să dăm un răspuns clar astăzi. Răspunsul clar în acest stadiu este 'nu' '', a declarat Charles Michel în fața presei după o întâlnire cu liderii regiunilor care com'pun Belgia.
Uniunea Europeană a dat Belgiei un ultimatum să ia până luni seară o decizie privind semnarea acestui acord, ultimatum despre care șeful guvernului valon, Paul Magnette, a apreciat că ''nu este compatibil cu procesul democratic''.
După ce România și Bulgaria și-au ridicat obiecțiile cu privire la tratatul CETA, în urma acordului la care au ajuns cu Canada în chestiunea liberalizării regimului de vize, toate statele din UE și-au dat consimțământul pentru încheierea acestui tratat, cu excepția Belgiei, ce are nevoie de acordul tuturor celor cinci entități federale componente. Nemulțumită de mai multe prevederi ale tratatului, în special de cele referitoare la arbitrajul disputelor comerciale între companii și guverne, regiunea Valonia a respins acest acord.