Ciamba: Vom continua eforturile în vederea protejării drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie

România va continua eforturile în vederea protejării drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie şi, totodată, va proteja drepturile cetăţenilor britanici în ţara noastră, a afirmat, marţi seară, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba.
"În calitate de #RO2019EU vom avansa în implementarea planului de contingenţă de la nivelul instituţiilor europene.Vom continua eforturile în vederea protejării drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie. Totodată, vom proteja drepturile cetăţenilor britanici în RO", a scris Ciamba pe Twitter, citat de AGERPRES.
Oficialul român a subliniat că Uniunea Europeană, în ansamblul său, a arătat deschidere în a găsi "o soluţie benefică pentru ambele părţi", dar că este nevoie de "un răspuns concret de la Londra, bazat pe sprijin politic intern, pentru a avansa o soluţie realistă".
"Am văzut rezultatele din parlamentul britanic. Nu este o veste deloc bună. Cu părere de rău trebuie să spun că în acest moment şansele unui no deal sunt tot mai crescute.Vom vedea care sunt opţiunile rămase pe masă" a mai scris Ciamba.
Parlamentul Regatului Unit a respins marţi seara, prin vot, ultima versiune de acord privind Brexit-ul susţinută de guvernul de la Londra, transmite Reuters.
Pentru acord - modificat faţă de versiunea din noiembrie anul trecut şi respinsă deja în ianuarie - au votat 242 de parlamentari, iar împotrivă 391.
În continuare, rămâne posibilă doar retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană pe 29 martie, fără un acord, sau amânarea datei pentru Brexit.
May s-a adresat Camerei Comunelor imediat după votul de marţi şi şi-a exprimat regretul faţă de rezultat. Ea a afirmat că parlamentarii trebuie să decidă acum dacă vor să revoce Articolul 50 din Tratatul UE, referitor la retragerea unui stat membru, sau să convoace un nou referendum pe tema Brexit. În orice caz, a adăugat ea, Uniunea Europeană va dori să ştie ce intenţionează să facă britanicii în cazul unei amânări. Premierul a declarat că va supune miercuri votului parlamentului opţiunea retragerii din UE fără acord. Dacă aceasta va fi respinsă, aşa cum este de aşteptat, va urma un alt vot, joi, prin care guvernul va cere permisiunea să solicite o amânare a datei pentru Brexit.