Circa 2 milioane de petrecăreți au sărbătorit Revelionul în celebra Times Square din New York
Circa 2 milioane de persoane au fost martore, în noaptea de duminică, la coborârea uriașului caleidoscop luminos, simbolul Revelionului în Times Square din New York cu o tradiție de un secol, sub umbrela unor măsuri de securitate fără precedent, informează Reuters, preluat de AGERPRES.
Sutele de mii de petrecăreți, înconjurați de un inel format din 65 de camioane pline cu 40 de tone de nisip, 100 de alte autovehicule mai mici dar și de circa 7.000 de agenți de poliție, s-au adunat în "Intersecția lumii" pentru a urmări sfera strălucitoare care și-a încheiat coborârea, moment ce a marcat trecerea în anul 2017.
În timp ce mulțimea a numărat în cor secundele până la momentul 0, globul uriaș a atins baza stâlpului montat pe un turn din capătul faimoasei piețe, declanșând aprinderea unui semn gigant purtând cifrele "2017", dar mai ales mult-așteptatul foc de artificii care a colorat minute în șir cerul nopții.
Spectacolul, la care au participat vedete precum Mariah Carey, Thomas Rhett și Gloria Estefan, a putut fi urmărit și de alte câteva milioane de persoane, la televizor și pe internet.
În Times Square — punctul central din New York, oraș cu peste 8,5 milioane de locuitori — se adună în noaptea dintre ani o mulțime impresionantă de turiști veniți din toată lumea, atrași ca un magnet de un singur lucru: să trăiască pe propria piele emoțiile transmise de vibrațiile celor circa un milion de persoane care pășesc laolaltă în noul an și se bucură la unison de spectacolul sărbătorii de lumini, confetti, muzică, ghirlande, spoturi luminoase și artificii.
Globul din Times Square are o tradiție ce datează din 1907 și este astăzi vedeta Revelionului. Inițial, acesta a fost construit din fier și lemn, avea o greutate de circa 320 de kilograme și un diametru de 1,5 metri, fiind împodobit cu o sută de becuri, însă în prezent sfera beneficiază de un sistem de iluminare cu peste 30.000 de leduri multicolore, are un diametru de aproape patru metri și este decorată cu aproximativ 2.700 de panouri de cristal Waterford cântărind peste cinci tone.
La Revelionul precedent, în Times Square au fost prezente circa un milion de persoane care au numărat împreună secundele până la începutul Anului Nou, și-au făcut urări, s-au îmbrățișat, au ciocnit pahare cu șampanie, s-au sărutat, s-au fotografiat în mulțime și s-au bucurat împreună de valul de confetti, de muzică și de focurile de artificii.