Cîţu: Creşterea economică în 2021 o să fie peste toate estimările de la începutul anului

Creşterea economică în 2021 o să fie ''peste'' toate estimările de la începutul anului, a afirmat, vineri, premierul Florin Cîţu, adăugând că, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, salariul nominal mediu şi puterea de cumpărare au crescut "semnificativ" în luna martie a acestui an comparativ cu perioada similară din 2020.
"Veşti excelente pentru toţi românii! Salariul mediu nominal creşte semnificativ. Puterea de cumpărare a românilor creşte semnificativ. Pregătim economia pentru perioada post-pandemie. Creşterea economică în 2021, de care vor beneficia toţi românii, o să fie peste toate estimările de la începutul anului. Vă garantez", a scris Cîţu, pe pagina sa de Facebook, citat de AGERPRES.
El a adăugat că datele INS arată un indice al câştigului salarial real de 105,0% pentru luna martie 2021 faţă de luna precedentă.
"INS: Martie 2021 comparativ cu Martie 2020. Comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,7%.
Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum: Indicele câştigului salarial real a fost 104,5% pentru luna martie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 105,0% pentru luna martie 2021 faţă de luna precedentă", a completat prim-ministrul.
Sursa: www.agerpres.ro