CNAIR: 550 de tone de deşeuri adunate de pe drumurile naţionale şi din parcări, în cadrul campaniei “Noi curăţăm, tu păstrează”

Aproximativ 520 de kilometri de drumuri naţionale şi 108 kilometri de autostrăzi au fost igienizaţi la nivelul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Bucureşti, în cadrul campaniei "Noi curăţăm, tu păstrează", demarată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), la începutul lunii martie.
Potrivit unui comunicat al CNAIR, remis marţi AGERPRES, campania de igienizare a zonei drumurilor naţionale şi a parcărilor este în plină desfăşurare la nivelul întregii ţări, iar direcţiile regionale de drumuri şi poduri întreprind zilnic acţiuni de curăţenie pe toate drumurile naţionale şi autostrăzile aflate în administrare.
Astfel, la nivelul DRDP Bucureşti, au fost igienizaţi aproximativ 520 kilometri de drumuri naţionale şi 108 kilometri de autostrăzi. Totodată, drumarii DRDP Bucureşti au efectuat şi pe Centura Bucureşti igienizarea zonei drumului şi a parcărilor pe o lungime de 31 kilometri, campania continuând pe încă 40 de kilometri ai centurii.
De la începutul campaniei, la nivelul întregii ţări, au fost strânse aproximativ 550 de tone de deşeuri din zona drumurilor naţionale şi a parcărilor.
"În urma deplasărilor efectuate pe drumuri naţionale şi autostrăzi, am constatat o bună mobilizare în acţiunile de igienizare a drumurilor naţionale şi a parcărilor. CNAIR continuă campania 'Noi curăţăm, tu păstrează' şi apelăm la spiritul civic al cetăţenilor pentru a nu mai depozita deşeuri pe marginea drumurilor publice şi în spaţiile de servicii şi de a respecta curăţenia şi mediul înconjurător", a declarat directorul general al CNAIR, Mariana Ioniţă. 
Sursa: www.agerpres.ro