CNIPMMR prezintă poziţia patronilor de IMM-uri faţă de creşterea salariului minim

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România organizează vineri o conferinţă de presă în care preşedintele organizaţiei, Florin Jianu, va prezenta rezultatele unui sondaj în care patronii de IMM-uri s-au pronunţat pe subiectul creşterii salariului minim pentru anul 2021, potrivit unui comunicat remis de organizaţia patronală, preluat de AGERPRES.
Un al doilea subiect tratat în cadrul evenimentului va fi programul de subvenţionare de către stat a salariilor angajaţilor cărora angajatorii afectaţi de măsurile restrictive le reduc programul de muncă, aşa-numita "Kurzarbeit", subiect care va fi prezentat de preşedintele Eurolines Group România, Dragoş Anastasiu.
Sursa: www.agerpres.ro