Comisia Europeană merge mai departe cu noua procedură de infringement împotriva Poloniei

Comisia Europeană a anunţat miercuri că va trece la noi paşi în procedura sa legală împotriva Poloniei, intensificând eforturile de combatere a încălcărilor statului de drept în blocul comunitar, relatează dpa şi AFP, preluat de AGERPRES.
Executivul UE a anunţat că va merge mai departe cu o procedură de infringement existentă împotriva Varşoviei în legătură cu o serie de legi care permit ca decizii ale judecătorilor de la tribunalele ordinare să fie supuse unor anchete sau chiar sancţiuni.
Comisia are îndoieli şi asupra independenţei noii camere disciplinare din cadrul Curţii Supreme poloneze, ai cărei membri sunt numiţi şi care vor avea sarcina de a monitoriza şi potenţial de a sancţiona judecătorii din instanţele inferioare.
Chestiunea protejării statului de drept a făcut ca Bruxellesul să facă demersuri împotriva unor state membre, inclusiv Polonia, care au contestat prerogativele Comisiei în acest sens.
Oficialii UE văd problema ca un aspect fundamental al funcţionării UE ca întreg, dar unele ţări susţin că este dreptul de a trata acest aspect ca pe unul care ţine de afacerile interne.
În aprilie, Comisia a notificat oficial Varşovia privind preocupările sale că reformele care vizează camera disciplinară a Curţii Supreme permit amestecul politic.
Comisia Europeană a precizat miercuri că a dat termen Poloniei două luni pentru a răspunde, dar că încă nu a fost convinsă că preocupările sale au fost abordate.
Executivul UE a trimis acum o cerere oficială de conformare cu legislaţia UE, un aşa-numit aviz motivat, a precizat Comisia. Următorul pas ar putea fi acţionarea Poloniei în judecată la Curtea de justiţie a UE.
Vicepremierul polonez Jacek Sasin a declarat că decizia este o "o tentativă disperată de a încinge disputa între Polonia şi UE", în cadrul unui interviu pentru postul TVN24 difuzat înainte de anunţul Comisiei.
Comisia a declanşat alte două proceduri de infringement împotriva Poloniei, dintre care una în iulie 2017 privind reforma tribunalelor ordinare şi o alta în iulie 2018 privind reforma Curţii Supreme. În aceste două cazuri, absenţa răspunsurilor satisfăcătoare din partea Varşoviei a dus la sesizarea Curţii de justiţie a UE.
De altfel, Comisia Europeană, confruntată cu mai multe focare de îngrijorare în materie de respectare a statului de drept în cadrul UE, a luat miercuri o serie de "măsuri" pentru consolidarea acestui aspect.
Executivul comunitar va prezenta de acum înainte "un raport anual privind toate statele membre" ale UE, în scopul facilitării depistării "precoce" a problemelor emergente. De asemenea, ea vrea să întărească sistemul procedurii de infringement şi să solicite "măsuri provizorii şi proceduri accelerate în caz de nevoie".
De asemenea, va avea loc o campanie de promovare a "culturii comune a statului de drept", în special prin organizarea unei "manifestări anuale consacrate dialogului cu societatea civilă".