Comisia Europeană propune ca lucrătorii detașați să primească același salariu ca și localnicii
Comisia Europeană a propus marți ca lucrătorii care sunt angajați într-un stat membru UE și sunt trimiși să lucreze temporar într-un alt stat membru de către angajatorul lor să primească același salariu ca și muncitorii din țara gazdă, în loc de salariul minim din țara gazdă, informează Reuters, preluat de AGERPRES.
Potrivit Comisiei, în perioada 2010-2014, numărul detașărilor a crescut cu aproape 45%. În 2014, aproximativ 1,9 milioane de lucrători europeni au fost detașați în alte state membre.
Potrivit legislației actuale, angajatorul nu este obligat să îi plătească lucrătorului detașat mai mult decât salariul minim stabilit de țara gazdă. "Acest fapt poate crea diferențe salariale între lucrătorii detașați și lucrătorii locali și ar putea duce la concurență neloială în rândul întreprinderilor. Acest lucru înseamnă că, adeseori, nivelul de salarizare în cazul lucrătorilor detașați este inferior celui aplicabil altor lucrători care ocupă același loc de muncă", susține CE.
"De acum înainte, toate normele privind salarizarea care se aplică în general lucrătorilor locali vor trebui să se aplice și lucrătorilor detașați. Salarizarea nu va include numai salariul minim, ci și alte elemente, cum ar fi primele sau indemnizațiile, după caz. Statelor membre li se va solicita să specifice în mod transparent diferitele componente ale salarizării practicate pe teritoriul lor. Normele stabilite prin lege sau prin convențiile colective de aplicare generală devin obligatorii pentru lucrătorii detașați în toate sectoarele economice. De asemenea, propunerea oferă statelor membre posibilitatea de a le impune subcontractanților să acorde lucrătorilor lor același salariu ca principalul contractant", se arată în comunicatul Comisiei Europene.
Executivul comunitar susține că majorarea salariilor tuturor lucrătorilor detașați până la nivelul lucrătorilor locali va duce la eliminarea așa-numitului 'dumping social', sau concurență incorectă.
Propunerea CE reprezintă o revizuire a directivei europene din 1996 privind lucrătorii detașați care a declanșat controverse în trecut, în condițiile în care cele 28 de state membre încearcă să reconcilieze mobilitatea forței de muncă cu diferențele mari care există în rândul statelor membre cu privire la salarizare și protecție socială.
Potrivit datelor Eurostat din anul 2014, costul mediu orar cu mâna de lucru pentru angajator era de 40,30 euro în Danemarca și 39,10 euro în Belgia dar doar 3,80 euro în Bulgaria și 4,60 euro în România. De exemplu, o firmă de construcții din Letonia, unde costul orar cu mâna de lucru este de 6,60 euro, poate oferi salarii mai mari angajaților săi care sunt detașați pentru un contract în Suedia, unde costul orar cu mâna de lucru este de 37,40 euro, și cu toate acestea să rămână competitivă în raport cu firmele suedeze.
Pentru a deveni lege, propunerea Comisiei Europene trebuie să fie sprijinită de guvernele statelor membre UE precum și de Parlamentul European.