Covasna: Tinerii din Sfântu Gheorghe pot solicita Primăriei 50 de euro lunar pentru plata chiriei

Tinerii sub 35 de ani care locuiesc, lucrează sau sunt studenţi în municipiul Sfântu Gheorghe pot solicita Primăriei un ajutor de până la 50 de euro pe lună pentru plata chiriei, cererile putând fi depuse începând de vineri, informează reprezentanţii instituţiei, preluat de AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
Banii vor fi acordaţi din bugetul local, în baza unei recente hotărâri adoptate de Consiliul local, iar autorităţile locale speră că acest sprijin va contribui, pe de o parte, la reducerea exodului tinerilor spre alte comunităţi, iar, pe de alta, la stimularea celor plecaţi să revină pe meleagurile natale.
"Începând de vineri, 10 decembrie, tinerii vor putea depune cererile, iar Primăria Sfântu Gheorghe le va acorda un sprijin de maxim 50 de euro/lună, dar nu mai mult de 25% din valoarea totală lunară a chiriei. Beneficiarul va suporta diferenţa de preţ a chiriei din fondurile proprii", se arată într-un comunicat de presă, postat joi pe pagina de internet a Primăriei.
Pentru a beneficia de acest sprijin, printre altele, solicitantul trebuie să fie major, să aibă maximum 35 de ani la data soluţionării cererii, să aibă domiciliul sau reşedinţa în Sfântu Gheorghe, să fie absolvent de liceu sau şcoală profesională, să aibă un loc de muncă în Sfântu Gheorghe, să aibă un contract de închiriere valabil pe o perioadă de cel puţin 4 luni, înregistrat la ANAF, să nu deţină sau să nu fi deţinut în ultimii 5 ani o cotă-parte mai mare de jumătate dintr-o locuinţă, să nu fie rudă până la gradul IV inclusiv cu proprietarul imobilului de la care închiriază locuinţa şi să nu aibă datorii la bugetul local.
Studenţii vor beneficia de această facilitate numai dacă au reşedinţa în municipiul Sfântu Gheorghe de minim 6 luni la data depunerii cererii.
Autorităţile locale au anunţat în luna martie intenţia lansării acestui program ca răspuns la una dintre cele mai mari probleme semnalate de tinerii din Sfântu Gheorghe, în cadrul unei consultări realizate de Primărie, şi anume dificultatea de a obţine o locuinţă.
"Deşi este încă un program pilot pentru tineri, programul multianual de Sprijin acordat tinerilor pentru închirierea unor locuinţe poate oferi exact ajutorul de care un tânăr are nevoie pentru a deveni independent. Cu toţii am experimentat, probabil, cât de mult poate însemna un mediu de sine stătător în cazul separării de părinţi la o anumită vârstă. Tocmai de aceea, pentru a-şi găsi propriul drum, propria voce şi propria vocaţie, fiecare tânăr are nevoie de un loc unde are posibilitatea de a crea dacă este cazul, unde poate să primească liniştea de care are nevoie. Prin acest program dorim să ajutăm tinerii din Sfântu Gheorghe în procesul de maturizare şi de definire a identităţii lor", a declarat viceprimarul Vargha Fruzsina.
Cei interesaţi trebuie să depună o cerere tip împreună cu documentele necesare (copie după act de identitate, diplome de studii şi contractul de închiriere, plus adeverinţa de la locul de muncă sau de la unitatea de învăţământ) la Biroul pentru Tineret al Primăriei din strada Korosi Csoma Sandor nr. 5.
Sursa: www.agerpres.ro