Devane (British Council): Lucrăm cu România de aproape 80 de ani; am toată încrederea că vom mai colabora încă 80
British Council se va asigura, în contextul Brexit, că drepturile tuturor cetățenilor, inclusiv români, vor fi respectate, a declarat pentru AGERPRES Ciaran Devane, chief executive al instituției, subliniind că are "toată încrederea" că relația cu România va continua.
Devane a fost prezent, joi seara, la o recepție organizată de Ambasada Marii Britanii la București și dedicată celor ce au studiat în Regatul Unit.
"Cred că lucrul bun legat de educația britanică este, în primul rând, calitatea actului de predare. Acesta se dezvoltă în jurul ideii de gândire individuală, gândire critică. Nu e vorba numai de a deveni un expert într-un domeniu, ci și de a gândi critic și creativ în raport cu o problemă. Ritmul în care se dezvoltă cunoașterea este atât de rapid încât nu vei putea niciodată să știi tot", a spus Ciaran Devane.
El s-a declarat optimist referitor la viitorul British Council, în contextul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
"British Council a apărut în România în 1938. Lucrăm cu România de aproape 80 de ani. Am toată încrederea că vom mai colabora încă 80 de ani. În ansamblu, lucrurile se vor desfășura cum trebuie. Avem doar o perioadă dificilă prin care trebuie să trecem. Suntem îngrijorați referitor la Brexit, dar sunt multe alte crize în lume — cea din Siria, economia globală. Toate acestea sunt la fel de prezente ca și acum un an, înainte de Brexit", a adăugat el.
Devane a evidențiat activitatea British Council în lume. "Cred că lucrul entuziasmant legat de British Council este că e într-adevăr o rețea. Operăm în 115 țări, iar birourile au personal de la un angajat, cum e cazul în orașul meu, Dublin, la 700, în China. (...) Ideea de bază este ca oamenii să se cunoască și să colaboreze. Cum arată acest lucru în fiecare țară este ghidat de interesele fiecărei țări", a afirmat el.
În opinia sa, pentru România "este important ajutorul dat tinerilor și celor din mediul academic, în general, să se conecteze cu lumea prin intermediul limbii engleze". Alt interes, a arătat el, este conectarea muzeelor și galeriilor cu cele din Marea Britanie.
"Încercăm să ajutăm oriunde putem bazându-ne pe credința fundamentală că, dacă oamenii se înțeleg unii cu alții și colaborează, atunci ei nu fac decât să transforme lumea într-un loc mai bun și mai sigur", a afirmat Devane.
El a spus că este important ca, după Brexit, atenția să fie acordată cauzelor acestei alegeri a cetățenilor Marii Britanii.
"Cred că trebuie să ne gândim foarte serios la fenomenul ce a dus la Brexit. Nu cred că majoritatea oamenilor care au votat pro-Brexit se gândeau doar la relația dintre Marea Britanie și instituțiile Uniunii Europene. Sunt mult mai multe aspecte aici. Un aspect este cel al globalizării și efectele sale care nu au fost distribuite egal în țară. Cred că marea temă de gândire este să ne asigurăm că oportunitățile de educație, culturale sunt cu adevărat oportunități pentru toată populația Marii Britanii, nu doar pentru cei care oricum ar fi avut acces la aceste oportunități", a explicat Ciaran Devane.
Potrivit acestuia, studenții din Marea Britanie nu trebuie să fie îngrijorați referitor la situația lor, în acest context politic.
"Bursele sunt garantate pentru moment. Oamenii ce deja beneficiază de burse nu trebuie să își facă griji și nici cei ce vin după ei, anul viitor. (...) Din partea British Council pot spune că ne vom asigura că toate condițiile ca cetățenii lumii, inclusiv din România, să fie tratați corect vor fi respectate în continuare", a punctat Ciaran Devane.