Direcţia Paşapoarte: Copiii nu pot călători în străinătate în baza certificatului de naştere
Direcţia Generală de Paşapoarte a transmis, marţi, o serie de informaţii având în vedere creşterea semnificativă a numărului celor care călătoresc în străinătate în perioada estivală, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Paşapoarte transmis AGERPRES, cetăţenii români minori cu vârsta mai mică de 14 ani pot călători în străinătate doar cu paşaportul simplu electronic/paşaportul simplu temporar.
Minorii cu vârsta mai mare de 14 ani pot călători cu documentele menţionate mai sus sau în baza cărţii de identitate în statele membre ale Uniunii Europene, precum şi în statele terţe care recunosc cartea de identitate ca document de călătorie.
Cetăţenii români minori nu pot călători în străinătate în baza certificatului de naştere, subliniază sursa citată.
Părintele căruia i-a expirat cartea de identitate poate folosi paşaportul valabil ca document de identitate, în vederea depunerea cererii de eliberare a paşaportului simplu electronic/paşaportului simplu temporar pentru minor.
Având în vedere că reglementarea condiţiilor de intrare, şedere sau tranzit ale unei ţări reprezintă un drept al statului în cauză, DGP recomandă cetăţenilor români să se informeze accesând site-ul Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro, secţiunea Condiţii de călătorie.
Cu titlu de exemplu, DGP precizează că paşaportul simplu temporar nu poate fi folosit ca document de călătorie pentru Emiratele Arabe Unite, Qatar, Mexic.
Persoanele care îşi schimbă numele de familie prin căsătorie nu mai pot folosi documentul de călătorie, dacă au intervenit modificări privind datele de identificare ale acestora. În acest context, pentru efectuarea unei călătorii în străinătate, persoanele respective trebuie să obţină un document de călătorie pe numele schimbat prin căsătorie.
"Astfel, pentru obţinerea unui paşaport pe numele dobândit prin căsătorie este necesar, pe lângă paşaportul anterior, şi documentul care face dovada achitării contravalorii noului paşaport, să fie prezentată cartea de identitate sau, după caz, cartea de identitate provizorie, pe noul nume obţinut după căsătorie, aflate în termen de valabilitate, în original. Cartea de identitate provizorie poate fi acceptată doar dacă este însoţită de certificatul de naştere, în original", informează sursa citată.
Indiferent de judeţul de domiciliu al solicitanţilor, cererile de paşapoarte simple electronice/paşapoarte simple temporare se depun în ţară, la oricare serviciu public comunitar de paşapoarte în cadrul programului de lucru cu publicul afişat pe www.pasapoarte.mai.gov.ro, de regulă în baza programărilor online efectuate pe platforma hub.mai.gov.ro/epasapoarte.
Programările în scopul depunerii cererilor de eliberare a paşapoartelor simple electronice/temporare nu se solicită pe e-mail/telefonic, ci se realizează exclusiv prin completarea de către persoanele interesate a formularului online de pe platforma hub.mai.gov.ro/epasapoarte.
În situaţia în care nu se reuşeşte efectuarea unei programări în vederea depunerii cererii de eliberare a paşaportului, la nivelul serviciilor publice comunitare de paşapoarte sunt înregistrate, în măsura disponibilităţii, şi solicitările persoanelor care nu au efectuat în prealabil programare online.
Nu există o taxă pentru eliberarea paşaportului în regim de urgenţă. "În prezent, pentru a veni în sprijinul solicitanţilor de paşapoarte, termenul de eliberare a paşapoartelor simple electronice este de până la 5 zile lucrătoare, pentru cererile depuse în ţară şi pentru care solicitantul a cerut ridicarea din ţară", se explică în comunicat.
În funcţie de volumul cererilor aflate în curs de soluţionare, la nivel naţional acest termen poate fi mai mic. Spre exemplu, în săptămâna 26 iunie - 2 iulie, termenul mediu înregistrat la nivel naţional pentru eliberarea paşaportului simplu electronic a fost de 1,99 zile.
"Având în vedere termenul foarte scurt de eliberare a paşaportului simplu electronic, încurajăm cetăţenii să opteze pentru acest tip de document de călătorie, cu precizarea că pentru paşaportul simplu temporar termenul de eliberare este de 10 zile lucrătoare, respectiv de până la 3 zile lucrătoare, însă în această situaţie cererea trebuie să fie însoţită de documente care să ateste motivele de sănătate, familiale sau profesionale care determină necesitatea şi urgenţa deplasării în străinătate", se arată în comunicat.
Direcţia Generală de Paşapoarte a dezvoltat o aplicaţie online prin care se oferă posibilitatea verificării în timp real a statusului cererii de emitere a paşaportului simplu electronic. Link-ul este disponibil pe site-ul oficial al Direcţiei Generale de Paşapoarte www.pasapoarte.mai.gov.ro, secţiunea Status paşaport, precum şi pe hub.mai.gov.ro/epasapoarte, având drept criterii de căutare numărul de cerere sau ultimele nouă caractere din CNP şi data depunerii cererii. Documentul de călătorie poate fi ridicat în momentul în care, în urma verificării efectuate, acesta va figura în starea "Ghişeu". Integral pe www.agerpres.ro