Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul accidentului în care și-ar fi pierdut viața Condrea
ORA 00.10 Polițiștii au deschis, duminică, dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul accidentului rutier în care și-ar fi pierdut viața patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, au declarat pentru AGERPRES oficiali ai Poliției Ilfov.
Ancheta în acest dosar a fost preluată de procurori, care vor decide dacă încep urmărirea penală in rem, cel mai probabil în cursul zilei de luni.
Un procuror de la Parchetul Buftea a efectuat, duminică seara, cercetarea la fața locului, iar anchetatorii au ridicat probe. Dosarul va fi preluat de procurorul care investighează și cazul dezinfectanților diluați din spitale, în care Hexi Pharma a fost pusă sub acuzare.
Mașina în care s-ar fi aflat Condrea mergea cu o viteză de aproximativ 150 de kilometri pe oră, potrivit unei declarații făcute de un martor la fața locului.
ORA 22.12 Un martor audiat de polițiști în cazul morții lui Condrea; se ia în calcul și varianta sinuciderii
Un martor în cazul accidentului în care ar fi murit patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a fost audiat duminică de polițiști, urmând ca în cursul serii să fie audiată încă o persoană, a declarat Claudia Burada, purtător de cuvânt al IPJ Ilfov.
Potrivit acesteia, mașina implicată în accident a fost sigilată și urmează să fie supusă unei expertize. Ea a susținut că accidentul s-a produs pe drumul dinspre Corbeanca spre Buftea. Șoferul a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, iar pe șosea oamenii legii nu au găsit urme de frânare.
''Luăm în calcul orice ipoteză. Autoturismul a fost sigilat. Este vorba de un bărbat de 39 de ani, conform documentelor găsite în afara autoturismului. Nu putem confirma identitatea acestuia, urmează proba ADN. Șoferul era decedat când au ajuns polițiștii la fața locului. O femeie a venit pentru a-l identifica. Există doi martori, un biciclist și un șofer care a fost depășit de victimă. A fost audiată o persoană, urmează cealaltă persoană. Evenimentul a fost sesizat la 18,47. S-a efectuat cercetarea la fața locului. Expertiza auto urmează să stabilească viteza cu care rula și alte detalii care ar putea duce la cauza accidentului. Luăm în calcul și varianta sinuciderii'', a adăugat oficialul IPJ Ilfov.
ORA 21.48 Condrea, recunoscut de o persoană apropiată după haine; pe șosea nu ar fi fost găsite urme de frânare (surse)
O persoană apropiată patronului Hexi Pharma, persoană care a sosit la locul accidentului rutier mortal produs duminică seara în comuna Corbeanca, l-ar fi recunoscut pe Dan Condrea după hainele cu care acesta era îmbrăcat, au declarat pentru AGERPRES surse din Poliție.
Potrivit acestora, pe șosea, la locul unde a avut loc accidentul, oamenii legii nu au găsit urme de frânare. Urmează să se facă o expertiză a mașinii.
Medicii legiști vor face un test ADN pentru a confirma identitatea celui mort în accident.
ORA 21.16 Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, ar fi murit într-un accident rutier (surse)
Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, ar fi murit duminică într-un accident rutier în județul Ilfov, au declarat surse judiciare.
Oficiali din Poliția Ilfov au precizat că în mașină s-au găsit actele lui Condrea.
Directorul SABIF, Alis Grasu, a afirmat, pentru AGERPRES, că în jurul orei 18,58 a fost înregistrat un apel privind un accident rutier grav în comuna Corbeanca.
''Am primit un apel în jurul orei 18,58, în urma unui accident foarte grav în comuna Corbeanca. În mașină se afla un bărbat, singur, în jur de 40 de ani. Echipajul SABIF a ajuns în 10 minute. Bărbatul prezenta leziuni extrem de grave. La scurt timp a ajuns la fața locului și o altă mașina de tip C. S-au făcut manevre salvatoare de viață, dar, din păcate, leziunile foarte grave erau incompatibile cu viața'', a precizat Alis Grasu.