Două proiecte de investiții în județele Ilfov și Maramureș din fonduri UE vor putea fi terminate până în 2020
Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a aprobat fazarea a două proiecte majore din județele Ilfov și Maramureș, care au fost începute între 2007 - 2013 și vor putea fi terminate în actuala perioadă de programare, informează, miercuri, Reprezentanța Comisiei Europene în România, preluat de AGERPRES.
"Asigurarea unor servicii de alimentare cu apă și de management al deșeurilor de calitate este esențială, în primul rând, pentru sănătatea cetățenilor noștri. Mă bucur că putem ajuta autoritățile locale și regionale din România să finalizeze aceste proiecte, atât de importante pentru comunitățile lor, cu ajutorul fondurilor europene", a declarat comisarul pentru politică regională, Corina Crețu.
Potrivit unui comunicat al Reprezentanței CE, în județul Ilfov, proiectul vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii de apă și a sistemului de canalizare. Proiectul este cofinanțat prin Fondul de coeziune, cu aproximativ 54 de milioane de euro. Se are în vedere extinderea și reabilitarea surselor de apă freatică, a conductelor de apă și a unor stații de tratare și clorurare.
De asemenea, proiectul prevede construcția și reabilitarea unor rezervoare de apă și a unor stații de pompare. Printre municipalitățile vizate se numără Pantelimon, Dobroiești, Bragadiru, Cornetu, Domnești, Ciorogârla, Brănești și Cernica.
Totodată, în județul Maramureș, se urmărește dezvoltarea sistemului de management integrat al deșeurilor. Cofinanțarea din partea Uniunii Europene, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, este de aproape 14 milioane de euro, avându-se în vedere investiții în colectarea deșeurilor, inclusiv cea selectivă, precum și transportul, transferul, tratarea și depozitarea acestora. Depozitele neconforme cu standardele europene vor fi închise sau reabilitate.