Dragu: Până în aprilie 2017 va fi elaborat un calendar de măsuri referitoare la aderarea la zona euro

Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a anunțat miercuri că până în aprilie anul viitor va fi stabilit un calendar de măsuri care să vizeze trecerea la moneda euro, informează AGERPRES.
"Guvernul își menține angajamentul de adoptare a monedei euro. O dată concretă va fi stabilită în urma realizării unui calendar de trecere la moneda euro, ce va fi finalizat până la următoarea ediție a programului de convergență. (...) Pentru adoptarea monedei euro este necesar a avea un raport comprehensiv și pași concreți pe perioada următoare, ce măsuri trebuie luate pentru creșterea gradului de flexibilitate și competitivitate ale economiei românești. Astfel, în cursul anului, până în aprilie 2017, va fi elaborat acest studiu și va cuprinde un calendar de măsuri. E foarte importantă convergența reală la euro și mă refer la convergența veniturilor populației. După cum știm, în acest moment, veniturile populației, acest PIB pe cap de locuitor, este undeva la 55% din media europeană. Bunele practici arată că aderarea unor monede într-o zonă monetară ar trebui să se facă acolo unde veniturile populației sunt undeva la 70-80% din media veniturilor populației din respectiva zonă monetară", a explicat Dragu într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
Ministrul Finanțelor a mai anunțat că Guvernul a adoptat în ședința de miercuri programul de convergență pentru perioada 2016-2018 care, potrivit ministrului, "are la bază strategia fiscal-bugetară și cadrul macroeconomic actualizat pentru perioada 2016-2018".
"Estimăm un deficit bugetar în termeni ESA de 2,95% din PIB și un deficit în termeni ESA de circa 2,9% din PIB pentru anul următor. Se așteaptă o abatere de la obiectivul bugetar pe termen mediu în anii 2016 și 2017, în principal ca urmare a reducerii de impozite și taxe aprobate prin noul Cod fiscal și prin majorările unor drepturi de asistență socială, decise în anul 2015", a adăugat Anca Dragu.
Ea a mai explicat că, pentru construcția bugetară pe 2016, s-a avut în vedere noul Cod fiscal, în implementare de la 1 ianuarie anul acesta, "care are un impact negativ de 10 miliarde de lei".
Dragu a arătat că măsurile aprobate în 2015 cu impact asupra cheltuielilor, "în special prin creșteri de salarii și în zona de asistență socială", au un impact negativ de 13 miliarde de lei.
"Pentru perioada 2017-2019 avem de asemenea în vedere aplicarea Codului fiscal pentru 2017 cu noi măsuri de relaxare fiscală, care se ridică la un impact 7,5 miliarde de lei, mai puține venituri publice. Am mai luat în considerare creșterea vărsămintelor pentru pilonul 2 de pensii cu 0,9 puncte procentuale în 2017 și aplicarea proiectului legii salarizării unitare și aplicarea legii pensiilor pentru anul următor", a menționat ministrul Finanțelor în conferința de presă.