Cântăreţul britanic Ed Sheeran s-a căsătorit cu o prietenă din copilărie, Cherry Seabron, în cadrul unei ceremonii discrete ce a fost organizată cu puţin timp înainte de Crăciun pe proprietatea din Suffolk a artistului, un comitat din vestul Angliei, a anunţat joi tabloidul The Sun, preluat de AGERPRES, citând un apropiat al starului pop.
"Ed s-a căsătorit cu câteva zile înainte de Crăciun. A fost o ceremonie foarte calmă, la care au participat doar câţiva foşti colegi de şcoală, membri ai celor două familii şi preotul", a declarat un prieten apropiat al starului în vârstă de 28 de ani, relatează AFP.
"Au fost prezente circa 40 de persoane, fără Taylor Swift, fără directori de case de discuri, fără membri ai familiei regale şi fără staruri pop. Nu a dorit o ceremonie zgomotoasă, voia ceva care să fie cu adevărat doar pentru ei doi, o mică nuntă de iarnă", a adăugat acelaşi prieten al artistului.
Potrivit aceleiaşi surse, cuplul intenţionează să organizeze totuşi şi o ceremonie de nuntă mai amplă până la sfârşitul verii, pentru a sărbători evenimentul în compania unui număr mai mare de invitaţi.
Ed Sheeran a anunţat în ianuarie 2018 că urma să se căsătorească cu o bună prietenă de-a lui din copilărie, Cherry Seabron.
"M-am logodit cu puţin timp înainte de Anul Nou. Suntem foarte fericiţi şi îndrăgostiţi, iar pisicile noastre se simt şi ele răsfăţate", a anunţat cântăreţul britanic într-un mesaj publicat pe contul lui de Instagram, urmărit de 18 milioane de abonaţi. Mesajul însoţea o fotografie care îl prezenta pe artist sărutându-şi logodnica.
Vezi această postare pe Instagram