Elevi români, medaliați la Olimpiada Internațională de Geografie

Elevii români au obținut două medalii de aur, una de argint și alta de bronz la cea de-a XIII- a ediție a Olimpiadei Internaționale de Geografie, informează Ministerul Educației, preluat de AGERPRES.
Potrivit sursei citate, cei doi elevi medaliați cu aur sunt Maria-Sabina Calisevici (clasa a XI-a/Colegiul Militar Liceal "Ștefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc) și Ioan-Adrian Toma (clasa a XII-a/Colegiul Național "Unirea" din Focșani). Medalia de argint a fost câștigată de Radu Artiom (clasa a XI-a/Liceul Teoretic "Jean Monnet" din București), în timp ce cea de bronz a fost obținută de Sorina Avădanei (clasa a XII-a/Colegiul Național "Calistrat Hogaș" din Neamț).
Echipa României a fost însoțită de profesorii coordonatori Mihaela Cornelia Fiscutean și Dorin Fiscutean de la Colegiul Național din Iași.
Olimpiada Internațională de Geografie s-a desfășurat la Beijing, în perioada 15-22 august, și a reunit peste 180 de concurenți din 47 de țări.