Emil Boc acuzat de clujeni că le depozitează gunoiul sub nas. Criza gunoaielor din Cluj scăpată de sub control

Peste 100 de clujeni s-au revoltat, miercuri noaptea, din cauza faptului că Primăria Cluj Napoca a început să depoziteze gunoaiele colectate din oraș, într-o parcare aflată în proprietatea Regiei Autonome a Domeniului Public.
Nemulțumirea oamenilor constă în faptul că respectiova parcare, transformată peste noapte în groapă de gunoi se află la 50 de metri de un bloc de locuințe și de mai multe zei de case.
Miercuri seara, oamenii au blocat drumul care duce la unitățile militare din Cluj Napoca dar și la groapa de gunoi amenajată peste noapte. ”Să vină Boc să stea și el în miros. Ne vor invada șobolanii”, a spus o femeie care a participat la protest.
La fața locului a ajuns chiar și Emil Boc, păzit de jandarmi și polițiști locali. Fostul premier și primar al Clujului a încercat să le explice oamenilor că soluția depozitării gunoaielor este una provizorie până la găsirea unei soluții legate de groapa de gunoi a orașului.
Numai că soluția aleasă, este atât de provizorie, încât provizoratul va dura minim doi ani, adică până la finalizarea construcției gropii de gunoi a orașului. Municipalitatea va depozita gunoaiele în parcarea respectivă de unde, vor fi încărcate în camioane de mare capacitate și transportate la Oradea.
Am venit ca sa le spun oamenilor ca e o situatie temporara, ca in maximum 21 de zile va fi betonat un alt spatiu unde vor putea fi depozitate gunoaiele ce trebuie transportate la Oradea”, le-a spus primarul Boc, celor nemulțumiți.
Orașul Cluj Napoca riscă să se transforme în al doilea ”Napoli”, din cauza incompetenței celor de la Consiliul Județean Cluj care au oprit lucrările la noua groapă ecologică care se construiește la Periferia orașului.
Criza gunoaielor a făcut ca miercuri, Consiliul Local Cluj Napoca să voteze o majorare cu 18 la sută a prețului de colectare a deșeurilor menajere.