Energia devine imposibil de plătit pentru milioane de muncitori, avertizează sindicatele europene
Creşterea preţurilor la electricitate şi gaze naturale face ca facturile la energie pentru milioane de europeni să fie imposibil de plătit, a avertizat marţi Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES), informează AFP, preluat de AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
"Aproximativ 9,5 milioane salariaţi activi aveau deja dificultăţi în a-şi achita facturile la energie" înainte ca inflaţia în zona euro să explodeze pentru a atinge un nivel record de 9,1% în ritm anual în luna august, afirmă CES care se bazează pe un studiu realizat de Institutul European al Sindicatelor.
Începând din luna iulie 2021 şi până în luna iulie 2022, costurile cu gazele şi electricitatea au crescut cu 38% în Europa şi continuă să crească.
În consecinţă, în 16 ţări membre ale Uniunii Europene, printre care se numără şi România, "salariaţii care sunt plătiţi cu salariul minim trebuie să pună deoparte echivalentul salariului pe o lună şi chiar mai mult pentru a putea continuă să îşi lumineze sau să îşi încălzească locuinţa", susţin sindicatele europene. În 2021, această situaţie se înregistra în doar opt din cele 28 de state membre UE.
Numărul de zile pe care un salariat plătit cu salariul minim trebuie să le lucreze pentru a-şi plăti factura la energie a crescut dramatic în unele ţări. De exemplu, în 2022, un salariat activ din Estonia trebuie să muncească 26 de zile mai mult decât în 2021 pentru a-şi plăti factura energetică anuală. În cazul unui salariat activ din România, acesta trebuie să muncească 21 de zile mai mult decât în 2021 pentru a-şi plăti factura energetică anuală.
"Atunci când costurile cu facturile depăşesc salariul pe o lună, nicio modalitate de a face economii nu va avea efect. Aceste preţurile sunt în prezent pur şi simplu imposibil de plătit de către milioane de oameni", susţine secretarul general adjunct al CES, Esther Lynch.
În consecinţă, sindicatele cer guvernelor europene, care se vor reuni la finele acestei săptămâni la Praga pentru a discuta subiecte legate de energie, "să pună capăt creşterilor nesustenabile a preţurilor".
Într-un plan în şase puncte trimis preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, lui Charles Michel şi altor lideri europeni, sindicatele cer majorarea salariilor în special a salariilor minime pe economie. De asemenea, CES cere plafonarea facturilor la energie şi taxarea profiturilor excepţionale ale companiilor din energie. Integral pe www.agerpres.ro