Fiica lui Paul Walker da in judecata Porsche, la 2 ani de la disparitia tatalui sau. Cum ar fi murit de fapt actorul

La aproape 2 ani de la moartea actorului Paul Walker intr-un cumplit accident de circulatie, fiica sa a decis sa dea in judecata compania Porsche.
Meadow Walker sustine ca tatal sau a murit din cauza unor defecte de constructie ale masinii in care se afla. Mai exact, actorul nu ar fi murit la impactul autoturismului cu un copac, ci a ramas prins intre fiare cand masina a luat foc si a pierit in flacari, scrie Daily Mirror.
In referatul inaintat de avocatii lui Meadow Walker judecatorilor se arata ca, in momentul impactului, centura de siguranta "a pus o presiune echivalenta cu sute de kilograme pe actor si i-a rupt pelvisul si coastele".
Potrivit avocatilor, Paul Walker era inca in viata cand masina a luat foc, la 1 minut si 20 de secunde dupa accident, fapt relevat de medicii legisti, care au descoperit ca actorul inhalase fum.
Un alt presupus defect al masinii ar fi acela ca nu a avut suficienta stabilitate, o problema de care cei de la Porsche ar fi stiut.
Avocatii mai sustin si ca soferul, Roger Rodas, conducea masina cu 100-110 km la ora, in timp ce politia a declarat ca acesta ar fi avut aproape 150 km la ora.