Franţa: Preşedintele Emmanuel Macron a discutat cu Vladimir Putin şi Mario Draghi despre situaţia din Afganistan

Preşedintele francez Emmanuel Macron a insistat asupra necesităţii unei "strânse cooperări internaţionale" în ceea ce priveşte criza din Afganistan, în cadrul convorbirilor telefonice pe care le-a avut joi cu omologul rus Vladimir Putin şi cu premierul italian Mario Draghi, transmite AFP, preluat de AGERPRES.
În convorbirea telefonică cu Vladimir Putin, care a durat mai mult de o oră şi jumătate, Emmanuel Macron a discutat în mod special despre "aşteptările prioritare faţă de talibanii" care au preluat puterea la Kabul: "lupta împotriva traficului cu droguri şi de arme, întreruperea legăturilor cu mişcările teroriste, respectarea drepturilor femeilor", conform unui comunicat al preşedinţiei franceze.
Cei doi preşedinţi au convenit să se coordoneze strâns în zilele şi săptămânile următoare, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul Consiliului de Securitate al ONU şi în cadrul G20.
Într-o discuţie telefonică anterioară cu şeful guvernului italian, preşedintele Franţei şi Mario Draghi au convenit, de asemenea, asupra "necesităţii unei cooperări strânse" în cadrul UE "pentru a duce la bun sfârşit evacuarea europenilor şi afganilor care sunt cei mai ameninţaţi, precum şi pentru a anticipa consecinţele crizei afgane", conform sursei citate.
Foto: (c)  ODD ANDERSEN POOL/EPA

De la începutul săptămânii, şeful statului francez a abordat situaţia din Afganistan în convorbiri cu cancelarul german Angela Merkel şi cu premierul britanic Boris Johnson.
Săptămână viitoare este programată o întâlnire G7, aminteşte AFP.
În discuţia cu omologul rus, preşedintele Macron a cerut din nou eliberarea liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi,"la un an de la încercarea de asasinat a cărei victimă a fost, în conformitate cu deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului", a precizat comunicatul Palatului Elysee.
Cu aceeaşi ocazie, şeful statului francez şi-a exprimat speranţa că alegerile parlamentare care vor avea loc în luna septembrie în Rusia "se vor desfăşura în conformitate cu criteriile OSCE".
Sursa: www.agerpres.ro