Franța: Un jandarm a deschis focul accidental în timpul unui discurs al președintelui Hollande

Un jandarm a tras marți accidental cu arma sa, rănind ușor două persoane, în cursul inaugurării de către președintele francez, François Hollande, a unor infrastructuri feroviare în vestul țării, potrivit mai multor surse concordante, scrie AFP, preluat de AGERPRES.
Incidentul a avut loc într-o sală alăturată celei în care se afla François Hollande. Potrivit unor martori, el și-a continuat discursul după o foarte scurtă întrerupere, în momentul focurilor de armă.
În jurul orelor 17.00 (16.00 GMT), în timpul discursului ținut de șeful statului în apropiere de Angoulęme, jandarmul, membru al plutonului specializat de protecție venit pentru a asigura securitatea evenimentului, a făcut "o manevră greșită schimbându-și poziția", a explicat o sursă apropiată dosarului. Focul de armă a pornit accidental, a subliniat sursa.
"Glonțul a atins gamba unei persoane și s-a oprit în piciorul alteia", a precizat aceeași sursă.
Cele două persoane rănite care se aflau în zona unde urma să aibă loc cocktailul au primit îngrijiri la fața locului, la distanță de locul în care președintele francez își ținea discursul, înainte de a fi evacuate de echipele de prim-ajutor, care au confirmat răni "ușoare".
Un reprezentant local al statului a precizat presei că "viața celor răniți nu este în pericol" și că "procurorul din Angoulęme a fost sesizat și a fost deschisă o anchetă". De asemenea, a fost deschisă o anchetă pe linie administrativă.
Imediat după discursul pentru inaugurarea în această regiune a Liniei de Mare Viteză (LGV) Tours (centru-vest)-Bordeaux (sud-vest), François Hollande a intrat în sala alăturată și "a discutat puțin cu cele două persoane" rănite, "înainte de a pleca după cum era prevăzut", a adăugat reprezentantul statului.