VIDEO Furtună cu grindină uriaşă în Spania; o fetiţă de 20 de luni a murit
O fetiţă în vârstă de 20 de luni a murit în noaptea de marţi spre miercuri în nord-estul Spaniei după ce a fost lovită de grindină în timpul unei furtuni extrem de violente, au anunţat autorităţile locale şi sanitare din această ţară, relatează AFP, preluat de AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume. Radio Românul este: Aproape de Tine! Ai aplicația Radio Românul pe telefon? Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume! Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
O bucată de grindină "a lovit-o în cap" şi "ea nu a supravieţuit", a declarat pentru postul radiofonic RAC1 Carme Vall, consilier municipal la Primăria din La Bisbal d'Emporda, o comună situată în apropiere de oraşul Girona din Catalonia, care a fost afectată de acea furtună.
"Grindina a căzut doar pentru 10 minute, însă au fost 10 minute de teroare", a adăugat ea.
Spitalul din Girona, unde fetiţa a fost transferată, a precizat că victima avea vârsta de 20 de luni şi a confirmat că ea "a murit în această noapte în unitatea noastră", fără să ofere alte detalii.
Grindina s-a abătut marţi după-amiază asupra comunei La Bisbal d'Emporda, provocând pagube materiale uriaşe din cauza dimensiunilor impresionante ale fragmentelor de gheaţă, al căror diametru a atins 11 centimetri, a precizat Carme Vall.
Vitraliile bisericii din localitate au fost sparte în urma impactului cu grindina, potrivit unor fotografii publicate pe site-ul primăriei locale.
Acele bile de gheaţă dură ca piatra au avariat şi numeroase automobile, unele având caroseriile înfundate sau geamurile sparte, precum şi bănci publice, conform imaginilor transmise de televiziunea publică spaniolă. Integral pe www.agerpres.ro