Gabriel Leș: Nu vom face diferențe de tratare între personalul militar și civil din MApN

Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanții Federației sindicatelor libere ale salariaților civili din unitățile MApN, demnitarul dând asigurări că aspectele sesizate de către aceștia vor fi armonizate și soluționate în cadrul noii legi unice de salarizare.
Ministrul Leș a arătat că, după o lungă perioadă de subfinanțare a Armatei, bugetul instituției a fost readus pe o pantă crescătoare, începând cu anul 2013, ajungându-se, în acest an, la o alocare de peste două procente din PIB, ceea ce permite abordarea problemelor sistemice cu o altă anvergură, a informat MApN, prin intermediul unui comunicat, preluat de AGERPRES.
"Din acest buget vom finanța, așa cum este normal, în principal investițiile în înzestrare cu echipament performant, destinat creșterii capacității operaționale a Armatei României, însă cea mai importantă resursă a noastră rămâne cea umană și nu vom face diferențe de tratare între personalul militar și civil", a declarat ministrul Apărării, arătând că aspectele sesizate cu privire la salarizarea personalului civil vor fi armonizate și soluționate în cadrul legii unitare de salarizare.
Reprezentanții organizației sindicale au supus atenției o serie de aspecte legislative din domeniile încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite, salarizării sau pensiilor cu referire la personalul civil considerate injuste sau discriminatorii. S-a solicitat sprijinul conducerii ministerului în promovarea unor inițiative legislative corective, care să înlăture diferențele de tratament al personalului civil contractual din MApN în comparație cu alte categorii cu statut similar din sistemul public, în acord cu importanța atribuțiilor și condițiilor de muncă specifice sistemului militar în care își desfășoară activitatea și personalul civil al ministerului.
Ministrul Gabriel Leș i-a asigurat pe reprezentanții sindicali de faptul că problemele ridicate, în special cele referitoare la condițiile de muncă, drepturile salariale, incluzând aici și situația sporurilor compensatorii, sunt cunoscute și analizate la nivelul echipei de conducere a MApN, a menționat sursa citată.