Giurgiu: Persoane audiate şi probe ridicate de la firmele de transport internaţional care foloseau teste COVID-19 false

Mai multe persoane au fost conduse luni la audieri şi au fost ridicate, totodată, mai multe probe în urma celor cinci percheziţii efectuate la sediile şi punctele de lucru a trei societăţi comerciale, ce au ca obiect de activitate transportul internaţional de persoane, într-un dosar penal privind eliberarea şi folosirea de teste COVID-19 falsificate.
"În urma punerii în executare a celor cinci mandate de percheziţie domiciliară la sediile şi punctele de lucru a trei societăţi comerciale, ce au ca obiect de activitate transportul internaţional de persoane prin curse regulate, într-un dosar penal privind eliberarea şi folosirea de teste COVID-19 falsificate, poliţiştii au ridicat probe şi mijloace materiale de probă care urmează să fie exploatate şi valorificate în cadrul anchetei penale. Totodată, au fost desfăşurate activităţi procedurale constând în audieri de persoane. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu pentru probarea şi documentarea activităţii infracţionale", se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Giurgiu, preluat de AGERPRES.
Reamintim faptul că, luni, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Giurgiu, cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Vlad Ţepeş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu au pus în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară la sediile şi punctele de lucru a trei societăţi comerciale, ce au ca obiect de activitate transportul internaţional de persoane prin curse regulate, într-un dosar penal privind eliberarea şi folosirea de teste COVID-19 falsificate.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, constând în aceea că administratorii societăţilor comerciale au pus la dispoziţia călătorilor teste COVID-19 care atestă faptul că aceştia nu sunt infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, teste care în realitate nu au fost efectuate.
Sursa: www.agerpres.ro