Grecia/alegeri: Tsipras promite că va continua ”lupta” împotriva politicii de austeritate

Fostul premier grec Alexis Tsipras (stânga radicală) a promis miercuri că ''va continua lupta'' împotriva politicii de austeritate dacă va câștiga alegerile prevăzute pentru 20 septembrie, promisiune făcută în prima dezbatere televizată a campaniei electorale, relatează AFP.
Tsipras (41 de ani) a recunoscut că guvernul său ''nu și-a ținut o parte din angajamente'' de a rupe cu politica de austeritate și cu tutela creditorilor UE-FMI în cursul ''luptei cu forțe asimetrice'' duse în cadrul Uniunii Europene și al zonei euro pentru a menține țara sub perfuzie și în uniunea monetară.
Dar ''lupta continuă, vom reuși în viitor'', a adăugat Tsipras.
Referindu-se la plecarea de la Ministerul de Finanțe a lui Yanis Varoufakis, devenit incomod pentru omologii săi, Tsipras a estimat că acest fapt a dat ''o dinamică'' negocierilor și a ''impulsionat moralul'' grecilor.
Acceptând în iulie un al treilea plan de salvare financiară, însoțit de angajamente de reforme și economii, ''noi am pus interesul poporului grec mai presus de toate'', a afirmat Tsipras, străduindu-se să-i convingă pe alegători în legătură cu justețea alegerii sale, în fața rivalului său de dreapta Evangelos Meimarakis (61 de ani), de la Noua Democrație.
Contrar Syrizei, ''Noua Democrație poate atrage investiții'' pentru redresarea economiei, a răspuns Meimarakis. Aflat cot la cot în sondaje cu Tsipras, Meimarakis și-a reafirmat angajamentul de a obține cele mai bune rezultate în negocierile cu creditorii. El a calificat drept ''foarte dureros'' planul de redresare dictat țării în schimbul unor noi împrumuturi de 86 miliarde de euro.
După șapte luni de la sosirea sa la putere, Tsipras a grăbit organizarea de alegeri pe 20 septembrie demisionând pe 20 august din funcție. Partidul său s-a confruntat cu o rebeliune a aripii de stânga împotriva acordului cu creditorii UE-FMI.