Guvernul britanic ameninţă imigranţii ilegali cu închisoarea

Guvernul britanic a anunţat că imigranţii care vor fi găsiţi muncind fără forme legale riscă pedepse cu închisoarea şi confiscarea câştigurilor.
"Oricine crede că Marea Britanie este uşor de înşelat ar trebui să nu aibă niciun dubiu, dacă te afli aici în mod ilegal, vom lua măsuri pentru a te împiedica să munceşti, să închiriezi un apartament, să deschizi un cont la bancă sau să conduci o maşină", a declarat ministrul pentru imigraţie, James Brokenshire, conform Agerpres.
"Vom continua să stârpim abuzul şi să construim un sistem de imigraţie care funcţionează în interesul poporului britanic şi al celor care se conformează regulilor", a adăugat ministrul.
Guvernul Marii Britanii a anunţat că va înainta un proiect legislativ prin care munca ilegală va fi considerată infracţiune, pedepsită cu închisoarea până la şase luni şi amendă în cuantum nelimitat. De asemenea, câştigurile obţinute din aceste activităţi vor fi confiscate.
Totodată, inculparea angajatorilor care folosesc cu bună ştiinţă mână de lucru ilegală se va face mai uşor, iar pedeapsa maximă prevăzută pentru aceste cazuri va creşte de la doi la cinci ani.