Guvernul plafonează tarifele RCA pe o perioadă de 6 luni, la un nivel ce va fi stabilit de Autoritatea de Supraveghere Financiară

Guvernul a aprobat miercuri, prin ordonanță de urgență, cadrul normativ care să ducă la rezolvarea problemelor semnalate pe piața asigurărilor RCA.
Potrivit unui comunicat al Executivului transmis miercuri AGERPRES, actul normativ permite stabilirea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, pe o perioadă de șase luni, a unui tarif RCA de referință aplicat atât persoanelor fizice, cât și juridice.
"Această Ordonanță a fost dată având în vedere împrejurările excepționale manifestate prin dezechilibru major între cerere și ofertă, respectiv disfuncționalitatea evidentă a pieței asigurărilor obligatorii auto din România. Astfel, Guvernul României împreună cu Consiliul Concurenței au considerat necesară instituirea unui mecanism de control al pieței asigurărilor obligatorii auto din România, manifestat în prima etapă, prin stabilirea de către ASF a unor tarife de plafonare aferente primelor RCA", se arată în comunicatul citat.
La rândul său, premierul Dacian Cioloș susține că prin această ordonanță de urgență Executivul dorește să asigure "cadrul juridic, clar definit, pentru ca această problemă să poată să fie rezolvată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care are această responsabilitate".
În comunicatul Guvernului se mai arată că ordonanța ține cont de directivele europene în materie, de experiența altor state membre în ceea ce privește reglementarea acestei asigurări, precum și de propunerile formulate de asociațiile profesionale și patronale ale asigurătorilor și transportatorilor auto.
"În calculul tarifului de primă, asigurătorii RCA vor folosi criterii de risc, coeficienți de majorare și/sau corecție și alte instrumente de ajustare a tarifelor elaborate de ASF. În cazul în care asigurătorii RCA vor dori să introducă și alți indicatori de evaluare a riscului, aceștia o pot face cu respectarea reglementărilor în vigoare. Autoritatea de Supraveghere Financiară va stabili tarife de primă maxime în cel mult 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a prezentei Ordonanțe de Urgență. Ulterior perioadei în care tariful de primă va fi plafonat, Autoritatea de Supraveghere va calcula un tarif de referință pe baza daunei medii pentru fiecare categorie de vehicul, a plăților de daune achitate de către asigurători și raportate la frecvența producerii evenimentelor pe respectiva categorie de vehicule", se mai precizează în comunicatul citat.
De asemenea, Guvernul susține că ASF va publica tarifele de referință, dauna medie și frecvența statistică a producerii evenimentelor, pe categorii de vehicule, va realiza o analiză a efectelor acestor măsuri în piața asigurărilor RCA și va întocmi un raport ce va fi înaintat Consiliului Concurenței.
Potrivit Ordonanței, contractul RCA se încheie pe o perioadă de la o lună la 12 luni, multiplu de o lună, în funcție de opțiunea asiguratului și poate fi suspendat la cererea asiguratului pe perioada suspendării dreptului de circulație al vehiculului sau pe perioada imobilizării vehiculului.
"Pentru o mai mare transparență, asigurătorul RCA are obligația să notifice asigurații, la solicitarea acestora, în ceea ce privește modul de calcul al primei de asigurare. Pot fi cerute informații despre modalitatea de stabilire a primei, datele statistice în baza cărora este stabilită aceasta sau raportul actuarial care stă la baza determinării tarifului de primă. Totodată, asigurătorul RCA are obligația deschiderii dosarului de daună la data înregistrării avizării de daună", se menționează în comunicat.