Hossu: Ministerele și sindicatele trebuie să vină până vineri cu propuneri de rezolvare a disfuncționalităților din legea actuală a salarizării
Toate ministerele și federațiile sindicale trebuie să vină până vineri cu observații și propuneri de rezolvare a celor șase puncte care arată disfuncționalități la legea actuală de salarizare, negocierile urmând să se încheie până pe 10 februarie, a declarat marți președintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la finalul discuțiilor de la Ministerul Muncii, informează AGERPRES.
"Conform celor stabilite de comun acord în comisie, a rămas ca până vineri toate ministerele, împreună cu federațiile sindicale din domeniul lor de aplicabilitate, să vină cu observații, cu propuneri de rezolvare și cu datele anexe la cele șase puncte din Memorandum care arată disfuncționalități la legea de funcționare actuală și care să fie corectate. De asemenea, se înaintează criteriile de perfomanță, de motivare a personalului de la nivelul fiecărui minister în parte, urmând ca săptămâna viitoare, ca să ne încadrăm în calendar, să fie luate în discuție, comisia cu fiecare minister în parte, pentru a găsi soluționări de rezolvare la problema respectivă", a spus Hossu.
Potrivit acestuia, negocierile ar trebui să se încheie în data de 10 februarie, urmând ca proiectul să fie pus în dezbatere până la începutul lunii martie, după care va fi înaintat Parlamentului, astfel încât ca legea să poată fi promovată de Parlament până în luna mai.
"Ideea de bază este ca undeva până în 10 februarie să se termine negocierile, să existe textul efectiv, Guvernul să o pună imediat pentru dezbatere publică până la începutul lunii martie, urmând ca la începutul lunii martie să fie înaintat Parlamentului și până în luna mai — ca să se poate respecta legislația în vigoare — să fie, sperăm, promovată de Parlament, pentru că problema de fond este că va afecta evident și salarizarea, indemnizarea în sectorul parlamentar", a explicat președintele CNS Cartel Alfa, precizând că Legea va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017.
El a subliniat că, indiferent dacă se mergea pe proiectul legii de anul trecut sau pe legea actuală în vigoare, elementul de bază aprobat și cel mai important este că "baza de raportare unu va rămâne tot timpul salariul minim garantat în plată în economie".
"Ceea ce înseamnă o creștere substanțială a valorii efective pentru fiecare funcție în parte, urmând să vedem și să găsim resursele necesare financiare pentru aplicabilitate într-o perioadă de tranziție estimată la patru ani de zile", a subliniat Bogdan Hossu.
Liderul sindical a mai afirmat că miercuri sindicatele vor primi documentele legate de evaluare performanțelor, urmând ca până vineri să primească și datele legate de cele 6 puncte din Memorandum care sunt disfuncționale. Printre acestea, Hossu a menționat faptul că sunt 24 de clase care se suprapun, faptul că sunt proaspăt angajați care au, în același timp, același salariu ca cei cu vechime mare etc.
"Problema critică care rămâne este faptul că Ministerul de Finanțe ne-a anunțat că există o limită financiară care este alocată și care, cel puțin ochiometric, nu vreau să spun că avem calculele, nu este suficientă pentru aplicarea în orice formă a coeficienților care sunt prevăzuți în diferitele variante", a mai afirmat liderul Cartel Alfa.
În ceea ce privește criteriile de performanță, liderul de sindicat a menționat că acestea sunt necesare, dar trebuie găsite motivările cele mai bune.
"Este nevoie de niște criterii de performanță, de stimulare, modalitatea este greu de spus. Partea guvernamentală ne va trimite mâine (miercuri n.r) ce au centralizat de la ministerele care au răspuns, pentru că nu toate ministerele au răspuns. Evident, vom analiza cu structurile proprii, pentru că scopul este ca într-adevăr să se găsească, după specificul fiecărui sector, mecanismele de încurajare a performanței adecvate. Un mecanism prea rigid, cum a fost de exemplu cel cu salariile de merit, care acordate pe un an, nu erau o formă stimulativă. Probabil că durata trebuie schimbată, formele se vor discuta împreună ca să găsim exact motivările cele mai bune pentru fiecare funcție în parte", a spus Hossu.
Guvernul a decis, săptămâna trecută, să formeze un grup de lucru interministerial care să elaboreze noua lege a salarizării publice, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, care menționa că actul normativ ar urma să fie finalizat până la jumătatea lunii februarie.
Potrivit lui Dan Suciu, acest grup interministerial va începe un proces de consultare cu toate instituțiile, ministerele, care să își poată exprima un punct de vedere în legătură cu modificările legii salarizării publice.
Conform unui comunicat al Guvernului remis AGERPRES, grupul de lucru pentru întocmirea unui nou proiect de lege de salarizare a personalului plătit din fonduri publice va fi format, pe lângă doi reprezentanți ai confederațiilor sindicale, din câte un secretar de stat și două — trei persoane din Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, al Ministerului Finanțelor Publice, al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, al Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri și al Ministerului Justiției. Grupul de lucru va funcționa sub coordonarea Ministerului Muncii, care va asigura și secretariatul tehnic, iar ședințele grupului de lucru vor fi prezidate de ministrul Muncii.