ÎCCJ judecă marți contestația în cazul arestării în lipsă a fostului deputat Sebastian Ghiță
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) judecă marți contestația depusă de avocații lui Sebastian Ghiță împotriva deciziei prin care s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a fostului deputat, informează AGERPRES.
Pe 5 ianuarie, un complet de la instanța supremă a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiță, după ce acesta a dispărut și nu s-a mai prezentat la IPJ Prahova, încălcând astfel termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foști șefi din Poliție și Parchete.
Sebastian Ghiță a fost ultima dată la IPJ Prahova în ziua de 19 decembrie 2016 pentru a semna în cadrul controlului judiciar pe cauțiune. Ulterior, el a fost citat să se prezinte, la data de 21 decembrie, la DNA Ploiești în dosarul Ponta-Blair, însă nu a venit, la sediul Parchetului ajungând doar avocații săi. Fostul deputat a fost căutat la domiciliul său și la mai multe adrese despre care se cunoștea că le frecventa, fără a fi însă găsit.